Salvamont Maramureș: „Fii și tu salvator pentru Mihai”

3 minute de citit
- Publicitate -
Există oameni care își dedică viața salvării altora, care înfruntă riscuri majore pentru siguranța semenilor, fără a aștepta nimic în schimb.
Mihai Marina, șeful Formației Salvamont Predeal, este unul dintre acești eroi discreți ai muntelui – un om modest, un salvator montan respectat și apreciat, care a salvat sute de vieți și care, de nenumărate ori, și-a pus propria viață în pericol, fără ezitare, pentru a-i ajuta pe cei aflați în dificultate.
Din păcate, acum Mihai se confruntă cu cea mai grea luptă – lupta pentru propria viață.
În timp ce se întorcea acasă, Mihai a fost victima unui atac violent al unei ursoaice. Starea sa de sănătate este gravă, iar procesul de recuperare se anunță lung, complex și anevoios. A fost deja supus mai multor intervenții chirurgicale și urmează să parcurgă un tratament medical complex, care implică operații suplimentare și îngrijire specializată. Gravitatea rănilor necesită o perioadă extinsă de recuperare și suport medical continuu.
În aceste momente dramatice, Mihai și familia sa au nevoie de sprijinul nostru – al tuturor celor care îi recunoaștem curajul, dedicarea și sacrificiul. Așa cum familia i-a fost mereu alături pentru ca el să poată salva alte vieți, tot astfel și noi trebuie să fim alături de Mihai și de cei dragi lui.
ASV România, alături de Serviciul Public Județean Salvamont Brașov, demarează o campanie umanitară de strângere de fonduri și face un apel sincer către toți cei care pot și doresc să contribuie financiar pentru sprijinirea colegului nostru, Mihai Marina – în vederea acoperirii cheltuielilor medicale și a tratamentelor necesare recuperării sale.
Conturile pentru donații sunt deschise pe numele fiicei sale, după cum urmează:
Titular cont: MARINA ADINA-MIHAELA
IBAN RON: RO12 CECE B000 08RO N043 9319
IBAN EURO: RO82 CECE B000 B2EU R031 4958
IBAN GBP: RO36 CECE B000 B1GB P364 4950
Banca: CEC Bank
Cod SWIFT: CECEROBUXXX
Fiecare donație este importantă și poate face diferența. Să fim alături de Mihai, așa cum și el a fost, mereu, alături de cei care au avut nevoie de ajutor.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut