„Să mergem cu toții la Alba!” – Activitate dedicată Zilei Naționale a României la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”

3 minute de citit
- Publicitate -

„Să mergem cu toții la Alba!” a fost titlul activității realizate în data de 24 noiembrie, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Compartimentul Împrumut carte pentru copii, în colaborare cu: Palatul Copiilor Baia Mare (dir. prof. dr. Ion Iuga), Școala Gimnazială „Lucian Blaga” (dir. prof. Mihaela Cristina Gherheș), Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” (dir. prof. Diana Indre), Școala Gimnazială Nr.18 (dir. prof. Diana Băban), Seminarul Teologic Liceal „Sf. Iosif Mărturisitorul” (dir. prof. pr. Florin Hoban), Liceul Teoretic „George Pop de Băsești” (dir. prof. dr. Diana Aurora Covaci).
În deschidere, au vorbit bibliotecar Alina Lemnean, șef serviciu relații cu publicul și prof. istorie Mihaela Cristina Gherheș.

Participanții: Corul Albinuțelor, clasa a IV–a A, prof. înv. primar Alina Thira, coordonați de prof. Carmen Melania Augustin și prof. Mihai Chiș; Orchestra de blockflote a corului „Portativ”, clasa a IV–a A, prof. înv. prim. Helga Maghiari; Corul Angelli, coordonator prof. dr. Andrei Baboșan, prof. Gelu Hotea; elevele Ryana Botar și Carina Negoiță – Liceul Teoretic „George Pop de Băsești”, au prezentat un emoționant program cultural – educativ, incluzând cântece patriotice și tradiționale românești, cu scopul de a celebra Ziua Națională a României. Spectatori au fost și preșcolarii din grupa mare A (prof. înv. preșcolar Alexandra Berinde) și din grupa mare B ( prof. înv. preșcolar Mădălina Șuștic) de la Grădinița „Gabi” (dir. prof. Gabriela Șpan).

Cei prezenți la activitate au fost invitați să admire expoziția de arte plastice: „Țara mea, o poveste în forme și culori”, găzduită în perioada 20 noiembrie – 5 decembrie și realizată de elevii Cercurilor: Creație confecții – profesor Raluca Anamaria Matei-Gherghel, Pictură / Pictură pe sticlă – profesor Lavinia Maria Balazsi, Arte Textile / Pictură – profesor Kinga Eniko Santa, Pictură / Desen – profesor Ancuța Veronica Gușat, Design – profesor Paul Vigh, de la Palatul Copiilor Baia Mare (dir. prof. dr. Ion Iuga).

Expoziția de carte pregătită cu această ocazie, „România – istorie, cultură, identitate”, a reunit volume dedicate istoriei României, Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, personalităților naționale și tradițiilor noastre.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut