De câteva zile am dat parcă în orbul găinii: vedem cifre și procente în loc de elevi, ne trezim cu noaptea în cap să verificăm cine poartă vina pentru rezultatele slabe la simulările de la Evaluarea Națională, facem statistici, raportări și cred că de fapt ne învârtim pe loc într-un carusel pus pe mod automat căruia i s-a stricat butonul de stop.
Azi am avut parte de una din acele întâlniri care te marchează prin profunzimea gândirii profesionale, prin profeția vorbelor, prin înțelepciunea cugetărilor. Am avut privilegiul să discut profesoara de matematică Eberst Maria, titularizată prin concurs la Liceul cu Program Sportiv Baia Mare, o instituție de învățământ unde centrul de interes al elevilor este clar – sportul.
Menirea mea era să verific documente, planuri individualizate de învățare, dar distinsa doamnă profesoară mi-a dat cea mai frumoasă lecție: a deschis cu mâini tremurânde portofoliul și și-a purtat eleganța degetelor peste notele cu care a absolvit facultatea și cu care și-a luat gradele didactice ( mulți de 10, semn că aveam de a face cu un dascăl care nu a trecut ca peștele prin apă prin școlile în care s-a format).
I-am observat ochii: mă priveau într-un fel care îmi amintea de dezamăgirea mamei mele înainte de a se pensiona( i-am și spus-o). Nu cerșea bunăvoința acceptării unor explicații pentru rezultatele slabe ale unor elevi, avea demnitatea omului care era convins că face ce poate, cum poate, cu cine poate, dat fiind contextul în care lucrează.
Calitatea unui profesor bun o simți de departe precum notele de vârf ale unui parfum sofisticat. Și ca să nu cad în penibilul de situație în care mă punea prezența mea acolo, am profitat de ocazie și am căutat răspunsuri la întrebări, acolo unde ar fi firesc să le găsim: la profesor.
Mi-am lăsat curiozitatea omului care face educație să exploreze înțelepciunea experienței doamnei cu care discutam. Evident am întrebat-o de ce consideră că elevii la final de ciclu gimnazial obțin în procent îngrijorător ( că noi ăștia cu o anumită titulă vorbim în procente) rezultate slabe la matematică.
Așa am aflat că programa școlară la clasa a VIII-a are conținuturi scrise pe 5 pagini, ceea ce este mult prea mult pentru elevi. ,, Din cauza cantității, elevul refuză și ce poate” mi-a spus cu convingere doamna profesoară. Să nu cumva să credeți că interlocutoarea mea vorbea cu aroganța celui care le știe pe toate. Nici vorbă! Dar la un moment dat mi-a spus că n-ar fi rău ca cei de mai sus, care se ocupă de politici educaționale, în calitate de experți, să coboare la catedră și să încerce să aplice propriile idei în calitate de profesori, pentru a le vedea eficiența.
Vă mărturisesc că nu am avut replică. Stăteam în fața unei profesoare care putea să aducă cu picioarele pe pământ orice idealist. Zâmbeam și o ascultam cu nesațul celui care de multe ori s-a simțit neînțeles prin felul în care gândește când vine vorba de educație.
Știam că un astfel de om are și răspunsurile la el. De aceea am îndrăznit să o întreb ce e de făcut? Soluția a venit imediat: adaptarea programelor școlare trebuie să se facă de specialiști în psihologie specifică etapelor de vârstă, mi-a spus.
Auzisem multe soluții, dar asta era una inedită.
– Psihologi? De ce credeți asta? am continuat eu.
– Da. Psihologi, pentru că de câțiva ani încoace avem de a face cu generații de elevi la care creierul nu mai are aceeași elasticitate cum era cândva. Din cauza gadgeturilor, a inteligenței artificiale, avem de a face cu elevi care nu mai au aceeași rezistență la efort intelectual. În plus atenția și capacitatea de concentrare sunt limitate în cazul celor care uzează mult de tehnologie.
Și apoi doamna mai avea un of profesional pur personal pe care și l-a exprimat cu multă demnitate: nu era de acord cu subiectele de tip grilă la disciplina matematică. Întrebată de ce, mi-a spus că atunci când evaluezi un elev la matematică trebuie să-l vezi cum gândește. Specialiștii adevărați în educație îi vor da dreptate. La un test tip grilă mulți elevi pot să nimerească rezultatul jucând un fel de alba-neagra cu cerculețe pe o foaie de examen.
Însă la finalul discuției noastre am împărtășit o viziune comună: aceea că la baza sistemului de învățământ, dacă vrem să avem o generație sănătoasă de mâine, trebuie să stea credința în Dumnezeu și în școli elevii să învețe să se raporteze la reguli ale moralei creștine. Credința în Dumnezeu și legile Lui trebuie să fie fundamentul pe care construim apoi cunoștințe din toate domeniile, mi-a spus distinsa doamnă profesoară Eberst Maria, la finalul discuției noastre.
Am întrebat-o dacă e posibil ca fiecare elev să obțină nota 5 la sfârșitul gimnaziului la matematică, pe nivelul de dificultate actual al testelor. Răspunsul a fost:
-Dacă citesc cu atenție cerința, da.
Poate cineva cu putere de decizie va citi aceste rânduri și va reflecta puțin și asupra a ceea ce vine de la oamenii sistemului care muncesc cinstit. Cu fiecare zi care trece descopăr că sunt mulți: o armată de anonimi cărora le pasă de copii, dar pe care nimeni nu îi cunoaște. Tot la Liceul cu Program Sportiv din Baia Mare am avut bucuria să o cunosc pe profesoara de istorie care face meditații gratuite, la care participă elevii școlii de multe ori însoțiți de prietenii de alte școli din oraș, de dragul explicațiilor accesibilizate corect și a disponibilității necondiționate a profesoarei Moje Doina.
Ziua de azi pentru mine nu a trecut fără sens. Atâta timp cât în sistem sunt astfel de oameni, ar trebui să fim curioși de ceea ce au de spus, să transmitem mai departe propunerile lor în semn de respect pentru ei și să îi valorizăm. Să știe lumea că există! Ei pot fi niște voci care să schimbe cursul unui sistem aflat în derivă. Soluția de redresare în învățământ nu va veni niciodată de la un exponent politic promovat în funcție cu putere de decizie, ci de la oamenii care lucrează!
De ziua femeii ofer un buchet de flori virtual tuturor doamnelor profesoare din armata de anonimi care lucrează, cu tot respectul și cu îmbrățișarea recunoștinței.
