Comuna Rozavlea are șansa să-și escamoteze anonimatul pătrunzând pe mapamond cu două povești extraordinare: una, mitică, petrecută în zorii umanității – legenda Roza Rozalina, iar cealaltă, Cei șapte pitici, pe cât de fantastică pe atât de reală, plasată temporal în modernitate; prin analogie cu un cunoscut basm am putea vorbi de Roza Rozalina și cei șapte pitici.
Cele două tulburătoare povești pot ațâța spiritul uman la fel de bine precum au făcut-o și o fac în continuare nemuritoarele povești ale lui Homer, Iliada și Odiseea.
Succint: legenda Roza Rozalina ne spune că odată, pe la începuturile lumii, pe meleagurile izene, trăiau uriașii. Între aceștia se remarca o tânără frumoasă, Roza Rozalina, care, într-una dintre zilele de vară, plimbându-se pe malurile Izei, a descoperit o “jucărie”, un tânăr chipeș, de înălțime normală, de care s-a îndrăgostit iremediabil. Atât de tare l-a iubit încât a rugat zi și noapte Providența să o prefacă de dimensiunea iubitului ei. Providența i-a ascultat rugămințile, iar Roza Rozalina a devenit o fată de înălțime obișnuită. În cele din urmă cei doi s-au căsătorit și din această uniune a rezultat neamul rozavlenilor și, prin extensie, al izenilor. Indubitabil, povestea in extenso a Rozei Rozalina este una complexă, cu multe personaje, conflicte, lupte, iubire, circumstanță de care a profitat profesorul Ioan Vișovan, el însuși un poet băștinaș de real talent, valorificând acest tezaur narativ într-o impresionantă piesă de teatru. Piesa, jucată de copiii școlii din Rozavlea, a colectat cam toți laurii puși la dispoziție de festivalurile naționale organizate prin anii ’80 de către forurile școlare.
Povestea Rozei Rozalina, în ciuda verosimilității unor elemente (atestarea sub diverse forme a existenței uriașilor, toponimiile din legendă, etimologia comunei Rozavlea etc.) rămâne doar o narațiune situată în sfera miticului și a fantasticului. (Să nu uităm însă că marele istoric al religiilor, Mircea Eliade, considera mitul o sursă obiectivă de informații, o istorie adevărată care s-a petrecut la începuturile Timpului și care servește de model comportamentului uman). Nu același lucru putem spune despre povestea celor șapte pitici ai familiei Ovici (Ovitz), o poveste în care realitatea impresionează mai mult decât ficțiunea. Autorii israelieni Yehuda Koren și Eilat Negev, în cartea În inimile noastre eram niște uriași. Extraordinara poveste a piticilor din Rozavlea, plasează începutul acesteia în anul 1866, pe vremea când acest capăt de lume făcea parte din imperiul austro-ungar. În acel an s-a născut în Rozavlea, din părinți obișnuiți, familia de evrei ortodocși Ovici, piticul Shimshon Eizik. La 19 ani acesta s-a căsătorit cu Brana Fruchter, o fată normală, care, după ce i-a născut două fete, a murit la vârsta de 33 de ani. Cea de-a doua soție, Batia Bertha Husz, i-a născut opt copii, dintre care cinci erau pitici. Handicapul nanismului copiilor a fost compensat de un convingător talent artistic. Prin anii ’30, cei șapte pitici au început să cânte, formând Trupa Liliput. Succesul s-a înfiripat în mod firesc, ajungând cunoscuți în întreaga regiune și chiar mai departe. Abilitățile lor vodevilesce au fost gustate și de membrii Casei Regale de la București, dar și de cetățeni ai unor capitale europene ca Budapesta, Praga, Bratislava. În Cluj țineau spectacole cu casa închisă. Talentul, numeroasele spectacole le-au adus nu numai faimă, ci și bani, fiind posesorii primului automobil din sat, achiziționat prin 1934. Într-o comunitate încă nefamiliarizată cu beneficiile civilizației, familia Ovitz avea WC indoor cu apă curentă, radio și alte mijloace moderne pentru acea vreme, care îi ajutau, printre altele, la confecționarea instrumentelor muzicale ajustate dimensiunii lor, a decorurilor și a costumelor pentru concerte.
Dar ziua fatidică nu a întârziat să apară. În ziua de 12 mai 1944, membrii Trupei Liliput, împreună cu ceilalți membri ai familiei și alți evrei de pe Valea Izei, au luat drumul Auschwitzului, fără să li se spună nimic. Nonconformismul staturii lor a provocat curiozitatea celebrului dr. Mengele, care i-a supus unor repetate experimente medicale. Statutul lor de cobai s-a dovedit a fi, în cele din urmă, salvator. La un moment dat, trimiși spre camera de gazare de către ofițeri ai lagărului, dr. Mengele, cu un uluitor simț empatic, a apărut cu un minut înainte de a fi deferiți camerei morții. „Unde sunt piticii?” striga doctorul cu încrâncenare înaintând rapid spre spațiul gazeificat. A apărut la timp și astfel povestea celor șapte pitici a putut continua.
Întorși în țară, instaurarea noului regim politic i-a determinat să caute calea exilului. Au plecat, după o scurtă escală în Belgia, la Haifa, în Israel, unde și-au continuat activitatea artistică cu același succes. În anul 1955 și-au cumpărat propriul cinematograf. Dacă prima născută dintre frați, Rozika, moare în anul 1984 la vârsta de 98 de ani, ultimul supraviețuitor al familiei de pitici, Perla, moare în anul 2001, la 81 de ani. Nu înainte însă ca autorii cărții menționate mai sus să fi apucat să-i ia un important interviu. Acesta constituie coloana vertebrală a cărții despre familia Ovici, carte care a făcut ocolul lumii în limba engleză, fiind publicată la o prestigioasă editură din New York, apoi în portugheză și în franceză. Varianta în limba română a apărut în anul 2015, prin sprijinul Primăriei comunei Rozavlea, bunăvoinței autorilor și profesionalismului Editurii Grinta de la Cluj. Cartea este extrem de bine documentată, reflectând o frescă grăitoare a societății Europei Centrale din perioada interbelică și reprezintă, pe lângă fulminanta lecție de viață oferită de destinul unei familii biologic neobișnuite, o bogată sursă informațională, pluridisciplinară.
În anul 2013, o echipă a unei televiziuni britanice, împreună cu actorul Warwick Davis, el însuși pitic, cunoscut îndeosebi pentru prestațiile din filmele Războiul Stelelor și Harry Potter, au realizat un film documentar intitulat „Cei șapte pitici de la Auschwitz”, folosind imagini și informații valoroase din arealul natal al familiei Ovici. Suntem convinși că nu e singurul documentar despre extraordinara poveste a celor șapte pitici de la Rozavlea.
În prezent, cei din administrația publică locală, împreună cu alți… descendenți ai frumoasei Roza, moșesc nașterea unui proiect, care poate capta Rozavlea la circuitul obiectivelor turistice de rezonanță universală: Casa-muzeu Ovici.
PS: Subsemnatul deține o coroniță care i-a aparținut ultimei supraviețuitoare a familiei Ovici, Perla. Aceasta mi-a fost dăruită de cei doi scriitori.
Prof. dr. Vasile Mîrza
