E despre bucuria întâlnirii, dincolo de ședințele oficiale, dincolo de proiecte, de chestiuni organizatorice, ori de planuri de viitor. Așa a fost întâlnirea de la Muzeul Satului din Baia Mare, acum, într-o săptămână cu profunde semnificații ritualice și religioase, în pragul Marii Sărbători a Învierii Domnului.
Membrii Clubului Rotary Baia Mare 2005, alături de familii, de viitori membri și de invitați au organizat întâlnirea săptămânală într-un decor potrivit cu Săptămâna Mare, în mijlocul „Satului de pe Deal”, un loc ca o poveste, cu o simbolistică profundă și cu o energie specială.
S-a discutat agenda clubului pentru următoarele săptămâni, dar s-au vopsit și ouă, au fost plimbări pe ulițele satului, ghidați de colega de club Anamaria Nagy, și evident, a fost și bucuria bucatelelor tradiționale aduse de membrii clubului.
În această zi, în mijlocul membrilor Clubului Rotary 2005 a fost Cristina Mihiș, membră a Prince George Downtown Rotary Club – Canada, aflată pentru câteva zile în vizită acasă, în Groșii Băii.
Cristina Mihiș este plecată din țară de 23 de ani, dar vine frecvent în România. Au avut loc discuții legate de bunele practici în domeniul asistenței sociale, așa cum sunt ele puse în practică de membrii clubului canadian.
Rotary 2005 Baia Mare aduce mulțumiri minunatelor gazde de la Muzeul Satului din Baia Mare, locul unde fiecare dintre noi ne retrăim copilăria.