Rotary Club Baia Mare organizează „Promenada Inimilor”

2 minute de citit
- Publicitate -

Rotary Club Baia Mare vă propune și în 2023 „Promenada Inimilor”, proiect ce dorește să încurajeze populaţia municipiului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii ce se sărbătorește în data de 29 septembrie a fiecărui an.
Promenada se va face pe un traseu de 5000 de pași în ritm de plimbare în zona Parcului Municipal, în data de 24 septembrie de la prânz, ora 12, la aceasta fiind invitați să participe toți locuitorii orașului indiferent de vârstă, cu pornire din locația deja cunoscută din apropierea Câmpului Tineretului, pe alee, în vecinătatea Statuii Ostașului Român, cu intrarea din strada Victoriei.
Pentru cei ce vor parcurge întreg traseul, se va organiza și o tombolă cu premii.
„Promenada Inimilor” este un program iniţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi implementat deja în peste 10 ţări europene, “Promenada Inimilor” a avut un succes răsunător şi printre români.
În România, programul a fost lansat în 2013, în ultimii ani participând mii de persoane în lupta de prevenire a bolilor cardiovasculare.
Tot în cadrul proiectului, va fi amenajat un cort, în care se va măsura gratuit tensiunea arterială, în vederea evaluării stării de sănătate a inimii.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut