La data de 18 mai 2026, la nivelul județului Maramureș a avut loc o ședință de lucru a echipei interinstituționale județene dedicată prevenirii și combaterii traficului de persoane.
În cadrul reuniunii au fost analizate principalele direcții de acțiune privind consolidarea cooperării între instituțiile cu atribuții în domeniu, în baza Mecanismului național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane. Discuțiile au vizat rolul fiecărei instituții în identificarea timpurie a victimelor, cunoașterea indicatorilor specifici fenomenului, precum și modalitățile de sesizare a cazurilor suspecte.
De asemenea, au fost abordate categorii de persoane vulnerabile, noutăți legislative, precum și procesul de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități, cu accent pe prevenirea situațiilor de risc. Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Cluj-Napoca au prezentat atribuțiile structurii și modul de coordonare la nivel regional.
Potrivit datelor prezentate, în anul 2025 au fost identificate două victime ale traficului de persoane în județul Maramureș, principalele metode de recrutare fiind „loverboy”, contactul direct și mediul online.
În cadrul discuțiilor au fost evidențiate și activitățile derulate la nivel județean în domeniul educației și prevenirii, inclusiv campanii de informare, instruiri în unități de învățământ și măsuri de sprijin pentru victime. De asemenea, a fost menționată completarea a aproximativ 6.500 de chestionare privind violența psihologică în mediul școlar.
Reprezentanții instituțiilor participante au subliniat necesitatea intensificării acțiunilor de prevenire, a consolidării cooperării interinstituționale și a aplicării eficiente a cadrului legislativ, cu scopul reducerii fenomenului traficului de persoane și protejării persoanelor vulnerabile.
MaramuresOnline.ro















