Restricții de circulație pe podul amplasat în localitatea Rogoz

2 minute de citit
- Publicitate -

În ședința extraordinară a CJSU Maramureș, prin Hotărârea nr.7/2026, s-a decis instituirea restricțiilor de circulație pe podul amplasat, pe DJ171C, km0+820, în localitatea Rogoz, unitatea administrativ-teritorială Târgu Lăpuș.

Având în vedere starea de degradare accentuată, stare tehnică critică, Raportul Operativ al C.L.S.U. Târgu Lăpuș, Nota de constatate întocmită de comisia de specialitate, constituită prin ordinul prefectului de evaluare a riscului privind stabilitatea structurii podului și siguranța circulației, expertiza tehnică, accesul rutier se va desfășura cu restricționarea traficului pe pod al vehiculelor cu sarcina mai mare de 3,5 tone. Administratorul drumului județean și al podului va proceda la montarea indicatoarelor rutiere cu semnificația ”Accesul interzis vehiculelor cu masa totală maximă mai mare de 3.5t!” la ambele capete ale podului.

Se limitează viteza de circulație pe pod la 20 km/h pentru vehiculele cu sarcina de până la 3,5 tone. Se interzice oprirea vehiculelor pe pod. Pentru desfășurarea în siguranță a traficului rutier, administratorul drumului județean și al podului va proceda la semnalizarea rutieră corespunzătoare în conformitate cu legislația în vigoare: OMAI și MT 1112/2000 și O.U.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare și cerințelor solicitate de expertul tehnic autorizat.

S-au inițiat demersurile necesare pentru alocarea resurselor financiare din fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului pentru construcția unui pod nou pe drumul județean, în localitatea Rogoz.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut