Municipiul Baia Mare anunță introducerea unor restricții de circulație sâmbătă, 30 noiembrie 2024, în vederea finalizării lucrărilor de anvelopare de la ultimul etaj realizate de către societatea Conart Structuri SRL la blocul nr. 17 de pe bulevardul Traian. Devierea circulației se va semnaliza corespunzător cu balize, iar cea pietonală se va realiza prin delimitarea zonei restricționate cu gărdulețe. Astfel, Comisia municipală de sistematizare a traficului a aprobat următoarele:
• în intervalul orar 7.00 – 10.00 va fi închisă breteaua care face legătura între străzile Matei Basarab și Bogdan Vodă, din spatele blocului nr. 17 de pe bulevardul Traian, pentru organizarea de șantier a lucrării;
• în intervalul orar 10.00 – 15.00 vor fi ocupate patru locuri de parcare și jumătate din prima bandă de circulație de pe bd. Traian, în fața blocului cu nr. 17, pentru amplasarea unui utilaj cu nacelă pentru finalizarea lucrărilor.