Pentru mine, educația nu a fost niciodată despre portofolii consistente și elevi cu cunoștințe lacunare, ci despre oameni implicați.
Despre cei care știu să privească dincolo de aparențe, să vadă un copil acolo unde alții văd o problemă, un potențial acolo unde alții văd o greșeală.
Am întâlnit profesori care m-au făcut să cred că educația nu e acel Porche fără frâne pe o pantă abruptă.
M-au impresionat prin creativitatea cu care abordau actul didactic, prin felul inovativ de a valoriza fiecare elev și a-l ajuta sa fie într-o frumoasă competiție cu sine însuși, prin metodele de lucru atent selecționate astfel încât timpul didactic să fie corect gestionat și prin multă empatie față de elevi.
Blândețea lor, răbdarea, felul în care tăceau când era nevoie și vorbeau când cuvântul putea ridica, nu doborî m-au impresionat într-atât încât azi să le dedic gândul meu plin de recunoștință.
Cred cu toată ființa că adevărata educație se face prin implicare nu prin discursuri.
Am învățat și eu de la acei dascăli care nu s-au ascuns în spatele catedrei, ci au coborât printre noi, care au înțeles comportamentele, au intuit durerile, au răspuns cu empatie, nu cu superioritate.
Dascălii adevărați caută soluții, nu vinovați, ascultă înainte de a judeca și știu că fiecare copil are ritmul și felul lui de a înflori.
Astăzi, de Ziua Educației, gândul meu nu merge către sistem, ci către sufletele care îl umanizează. Către acei profesori care nu doar predau, ci inspiră, care nu doar corectează, ci modelează, care nu doar cer, ci dăruiesc — din ei, din timp, din lumină.
Le sunt recunoscătoare celor care educă frumos, prin puterea exemplului, celor care înțeleg că un zâmbet sincer poate schimba ziua unui copil, că o vorbă bună poate construi un destin.
Cred, poate mai mult ca oricând, că în spatele fiecărui om care a devenit ceea ce este, stă un profesor care a știut să vadă în el o scânteie.
Și a avut răbdarea să o păzească până a devenit flacără.
- Natalia FORNVALD