RCA pentru trotinete şi biciclete electrice

2 minute de citit
- Publicitate -

Guvernul a aprobat un proiect de lege care prevede că trotinetele electrice și bicicletele electrice trebuie să aibă asigurare obligatorie de răspundere civilă. Proiectul de lege va merge la Parlament pentru dezbateri și vot final.

”Vor intra sub obligația de asigurare și vehiculele care, conform legislației naționale, nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării și dau două exemple relevante: trotinetele electrice și bicicletele electrice vor trebui obligatoriu asigurate. Există însă și exceptări foarte bine justificate în acest proiect de lege, și anume nu va mai exista obligativitatea asigurării RCA pentru vehiculele retrase temporar sau permanent din circulație și a căror utilizare este interzisă.

De asemenea, vor fi exceptate de la o astfel de asigurare fotoliile rulante sau vehiculele similare cu propulsie proprie, destinate a fi utilizate în mod exclusiv de către o persoană cu dizabilitate fizică locomotorie. O altă excepție de la obligativitatea de asigurare este cazul utilizării vehiculelor în cadrul evenimentelor și activităților sportive cu motor, inclusiv a curselor și competițiilor, dar această exceptare se aplică numai în cazul în care organizatorul sau orice altă parte implicată în eveniment are încheiată o asigurare sau pune la dispoziție o garanție alternativă”, a precizat purtătorul de cuvânt Mihai Constantin, după şedinţa de Guvern.

Guvernul motivează faptul că polițele sunt necesare pentru despăgubirea victimelor accidentelor de circulație și a persoanelor prejudiciate.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut