Viața nu înseamnă doar bani, popularitate, laudă și competiție.
Uneori uităm cine suntem cu adevărat, uităm de familie, de prieteni sau chiar de lumea înconjurătoare. O simt.
Noi nu suntem genul de oameni care vrem să părem. O știu.
Unii oameni sunt totuși buni, iubitori, silitori și înțelegători. Îi văd.
Deci, nu ar trebui să încercăm să ne înțelegem unul pe celălalt? Gândesc.
Spun asta pentru că mulți nu îl putem înțelege pe cel de lângă noi, să ne împrietenim cu acel om, preferăm să îl urâm, sau să ne batem cu el. Și asta pare normal pentru că așa face multă lume. Mă întristez.
Fiecare om a venit pe lumea asta cu un motiv. Trebuie să găsim acel motiv. Îl caut.
Sunt sigură că motivul nu este să ne integrăm într-o societate absurdă în care nu te poți găsi pe tine sau nu îl poți înțelege pe celălalt. Mă motivez.
În concluzie, normalul e plictisitor.
Când ești unic nimeni nu te poate copia și nici nu vrei să copiezi pe nimeni. Noi toți suntem unici, dar pentru că vrem să ne integrăm în normalitatea asta răutăcioasă și plictisitoare, renunțăm la ceea ce ne face deosebiți. Eu mă tem să fiu eu, deși știu că sunt unică. Și asta mă face nefericită. De asta zic că normalul e plictisitor. Pentru că încerc să mă integrez.
Adriana Bota-Lazăr