Raliul Maramureşului 2023: Drumuri închise în judeţ

2 minute de citit
- Publicitate -

În perioada 23-25 iunie 2023 va avea loc ce-a de-a 3-a ediţie a Raliului Maramureșului. Această ediţie se va desfășura sub deviza ”Am fost ș-om fi!”, „o readucere aminte a faptului că raliul are o bogată istorie în județul Maramureș, dar și o promisiune că vom fi mereu alături de sportivii maramureșeni, dar și de minunatul public amator de sporturi cu motor din județul Maramureș”, menţionează organizatorii evenimentului.

Organizarea acestei competiții presupune închiderea anumitor secțiuni de drum din județul Maramureș și din Municipiul Baia Mare, pe care concurenții se vor duela cu cronometrul. În perioada 23-25 iunie 2023, diferite drumuri naționale, sau comunale de lângă Municipiul Baia Mare, din zona Copalnic, Berința, Preluca și Boiu Mare vor fi închise circulației publice.

Astfel, vineri, 24 iunie 2023 între 12:00 și 20:30 o să fie închis drumul comunal dintre Rus și Satu Nou de Sus.

De vineri de la 00:00 și până duminică la 22:00, o să fie închis Bulevardul Unirii, tronson cuprins între Bulevardul Republicii și Bulevardul Traian.

Sâmbătă, de la 14:30 la 22:00, o să fie închisă circulația în Baia Mare între Strada Gheorghe Șincai, Strada Culturii și Bulevardul Independenței, (Tronson Strada Culturii – Buclă).

Sâmbătă, de la 08:00 la 18:00, se închide tronsonul de pe DJ 184 B, Copalnic Deal – Ciolt, între Copalnic – Preluca Veche și 182 C, Verința, Curtuiușul Mic, legătura cu Coruia.
Duminică, între orele 07:00-16:00, se închide tronsoanele Copalnic Deal – Ciolt (184B) și Boiu Mare – Vima Mică (109G).

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut