PSD se declară deschis la orice. Ba vrea, ba nu vrea la guvernare

2 minute de citit
- Publicitate -

După ce săptămâna trecută a pus condiții ferme pentru o eventuală intrare la guvernare, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, anunță o schimbare de ton. Social-democrații vor participa la discuțiile privind formarea unui nou guvern cu un „mandat deschis”, fără a formula pretenții concrete în acest moment.

„Nu mergem cu linii roșii. Mandatul este unul deschis, vrem să vedem care sunt intențiile celorlalte partide și în ce măsură se pot construi majorități funcționale”, a declarat Grindeanu după ședința Biroului Permanent Național (BPN) al PSD.

Tot în cadrul reuniunii de luni, conducerea PSD a decis numirea unui nou purtător de cuvânt. Deputatul Florin Manole va prelua această funcție și va fi responsabil de comunicarea oficială a partidului în perioada următoare. Manole este deputat de București, conduce organizația PSD Sector 1 din Capitală și a făcut parte din societatea civilă înainte de a intra în politică.

Decizia PSD vine într-un context politic tensionat, în care partidele negociază intens pentru a evita prelungirea crizei guvernamentale. Participarea cu un „mandat deschis” semnalează o posibilă flexibilitate din partea social-democraților, care până recent respingeau categoric ideea de a susține sau de a face parte dintr-un executiv fără respectarea unor condiții clare.

”E un mandat deschis, noi mergem la discuții, ceea ce e foarte corect, în niciun caz negocieri, fiindcă dacă vrei să te duci la negocieri ar trebui să pretinzi ceva. Noi nu pretindem în acest moment absolut nimic, mergem la aceste discuții binevenite și în momentul în care se va degaja un punct de vedere de acolo, o să transmitem colegilor din CPN astfel încât să luăm decizia corectă”, a declarat Sorin Grindeanu, președinte interimar PSD.

MaramuresOnline.ro

sursa foto: facebook/sorin grindeanu

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut