PS Iustin a primit vizita directorului Direcției Județene de Cultură a Județului Satu Mare

1 minute de citit
- Publicitate -

Miercuri, 7 august 2024, Preasfințitul Episcop Iustin a primit, la Centrul Eparhial, vizita unei delegații din care a făcut parte doamna Andreea Pop – referent zonal în cadrul Institutului Național al Patrimoniului și domnul Zamfir Danciu – director al Direcției Județene de Cultură a Județului Satu Mare.

În cadrul acestei întrevederi a fost prezent părintele Virgil Jicărean – consilier eparhial. Au fost discutate chestiuni privitoare la starea de conservare a monumentelor istorice din cuprinsul eparhiei și modalități de colaborare interinstituțională, necesare desfășurării activităților ce se impun în acest sens.

Amintim faptul că din anul 2023, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului prin Sectorul patrimoniu sacru și pictură bisericească a început derularea unui proiect de restaurare a icoanelor de secol XVII-XIX din patrimoniul sacru și mobil de pe cuprinsul eparhiei și care necesită intervenție urgentă.

La final, Preasfințitul Părinte Iustin a dăruit celor doi oaspeți de seamă câteva albume și cărți tipărite la Editura Episcopiei ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Text: Pr. Virgil Jicărean – consilier eparhial / Pr. Adrian Dobreanu – director Departament Comunicații Media-Online

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
TAGGED: ,
Share this Article
Sari la conținut