În perioada 1-15 august 2024, Sectorul Cultural și Comunicații Media în colaborare cu Departamentul Media-Online al Episcopiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, a lansat a 5-a ediție consecutivă a Proiectului Eparhial intitulat „Icoana Maicii Domnului în casa omului”.
Acest proiect se desfășoară, încă de la implementare, an de an, în contextul Praznicului Adormirii Maicii Domnului, al cărui post constituie un prilej de pregătire sufletească și de rugăciune fierbinte către Fecioara Maria, care este numită „Împărăteasa cea preabună” și „adâncul cel nemărginit al milelor”, fiind binecunoscut faptul că poporul român are o evlavie deosebită la Maica Preacurată, fiindcă este grabnic ajutătoare și solitoare pentru cei care o cheamă în rugăciune.
Pe adresele noastre media au fost primite peste 130 de icoane din eparhie, din țară și străinătate, ce se află la loc de cinstire și închinare în casele credincioșilor sau la locul de muncă și care reprezintă chipul dumnezeiesc al Maicii Domnului, icoanele fiind pictate pe lemn, pe sticlă sau litografii: de exemplu, Platytera, Povățuitoarea sau Îndrumătoarea, Miluitoarea sau Milostiva (Eleousa), Dulcea Iubitoare (Glykophilousa), Rugătoarea (Oranta), a Patimii, Pantanassa (vindecătoare de cancer și boli), Izvorul Tămăduirii ș.a.
„Mulțumim credincioșilor de pretutindeni – cei mai mulți fiind din eparhia noastră –, care au trimis icoane cu Maica Domnului, unele dintre ele fiind de o frumusețe aparte; prin urmare, credincioșii sunt parte integrantă duhovnicească a acestui proiect. De asemenea, după aceste cinci ediții organizate, am observat că Maica Domnului ocupă un rol foarte important în viața acestor familii, pentru faptul că astfel de icoane se află în casă, spre închinare, cinstire și prețuire, sau sunt la locul de muncă, într-un loc curat, special amenajat, lângă o floare sau ștergar. Desigur, icoanele ținute în mâinile pruncuților și tinerilor constituie dovezi vii și clare de mărturisire a credinței și a iubirii față de Maica Domnului”, a precizat Pr. Adrian Dobreanu, inițiatorul și responsabilul cu acest proiect.