Pe lângă momentele din viața satului, proiectul Fain în Sat pune în lumină și arhitectura vernaculară din cele patru zone etnografice ale județului Maramureș.
”Biserica Sfântul Gheorghe, poarta Mara și gospodăria Petrova sunt doar câteva dintre monumentele din Muzeul Satului din Baia Mare care vor fi valorificate prin materialele realizate în cadrul proiectului.
Fiecare detaliu surprins în filmări reflectă identitatea culturală a zonelor etnografice, frumusețea construcțiilor, a portului și a obiceiurilor locale.
Proiectul Fain în Sat, punerea în valoare a monumentelor etnografice din Muzeul Satului din Baia Mare este realizat cu sprijinul financiar al Institutului Național al Patrimoniului, prin Subprogramul: punerea în valoare – interpretare și prezentare – a monumentelor etnografice”, arată Muzeul Satului Baia Mare.