Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș apreciază inițiativa elevilor și cadrelor didactice de la Școala Gimnazială „Vasile Berci” Călinești, care, prin proiectul educațional „Mâini întinse, inimi deschise”, au adus bucurie beneficiarilor Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Călinești.
Sub coordonarea profesorilor Filip Alexandra și Maria Godja, elevii clasei a VIII-a au oferit cadouri menite să sprijine activitățile recreative și sportive din centru, constând în mingi de handbal și baschet, precum și un coș de baschet. Totodată, vizita elevilor la centru a reprezentat un moment de interacțiune și socializare, promovând valorile empatiei și incluziunii sociale.
Proiectul are ca obiectiv principal susținerea persoanelor cu dizabilități, prin oferirea de resurse, oportunități și sprijin moral, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții acestora și facilitarea integrării lor în comunitate. Prin astfel de inițiative, tinerii învață lecții importante despre solidaritate și responsabilitate, formându-se nu doar ca buni elevi, ci și ca membri activi ai societății.
DGASPC Maramureș adresează felicitări elevilor și cadrelor didactice pentru implicare și le mulțumește în numele beneficiarilor Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Călinești.