CFR Călători lansează programul Trenurile Soarelui, oferind legături directe către Constanţa din 14 oraşe, inclusiv Arad, Timişoara, Satu Mare şi Oradea. Ruta Bihor – Dobrogea, cea mai lungă, va dura 20 de ore din cauza reparaţiilor şi restricţiilor pe magistrale. Din București spre Constanța, trenurile vor pleca din oră în oră.
Între iunie și septembrie, călătorii vor putea ajunge cu trenul și în Delta Dunării, la Tulcea cu plecare din capitală.
CFR Călători anunţă că, din 14/15 iunie, va începe programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri care vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării, până la îcneputul lunii septembrie.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de CFR Călători, toate regiunile ţării vor fi conectate, în perioada 14/15 iunie – 7/8 septembrie, cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc. Astfel, turiştii vor putea călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.
Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 14 trenuri (7 dus/7 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia.