ITER (International Thermonuclear Experimental Reactor) este cel mai mare proiect internațional de cercetare și inginerie a fuziunii nucleare, care construiește în prezent cel mai mare tokamak experimental al unui reactor de energie de fuziune din lume, în Cadarache, Franța. Acest proiect este finanțat și gestionat de țări membre ale Uniunii Europene, precum și de India, Japonia, Republica Populară Chineză, Rusia, Coreea de Sud și Statele Unite.
Obiectivul principal al institutului este de a realiza producția de energie la scară industrială, deschizând calea pentru viitoarele aplicații comerciale ale fuziunii nucleare. Fuziunea, reacția nucleară care alimentează Soarele și stelele, este o opțiune promițătoare pe termen lung pentru o aprovizionare globală cu energie durabilă, fără emisii de carbon.
omplexitatea și bugetul ITER reflectă amploarea și importanța provocării științifice pe care o reprezintă. Vizita profesorilor la acest impresionant proiect a fost inițiată și organizată de Comisia Europeană. Profesorii care au vizitat ITER (70 persoane) au fost selectați din Europa, fiind Ambasadori Scientix (Scientix – Comunitatea învățământului științific din Europa) și profesori de științe. Vizita a avut loc în perioada 1-4 aprilie 2025.
Din România au participat la această vizită 3 ambasadori Scientix – profesori de fizică din județul Maramureș: profesor Ulici Carmen Maria (Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tăuții Măgherăuș), profesor Cobel Gabriela Marusia (Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighetu Marmației) și profesor Anițaș Cornelia (Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare).