Mărturisesc, credeam că subiectul acesta a fost tratat până la epuizare și că-n ultimii 30 de ani specialiștii au reușit să pună lucrurile pe un făgaș normal. Am avut însă parte de o surpriză atunci când, în cadrul unui exercițiu de învățare prin investigare, le-am cerut elevilor mei de clasa a V-a să-și chestioneze părinții, majoritatea sigheteni – unora fiindu-le profesor acum mai bine de două decenii-, în legătură cu originea denumirilor „Dealul Cetății” și „Izvorul Cetății”. Răspunsurile, într-o proporție covârșitoare, după cum bine ați intuit deja, s-au axat pe existența unei cetăți dacice pe Solovan.
Împreună cu Teofil Ivanciuc (cel care a scris despre originea numelui Sighet aici http://www.sighet-online.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=16270:sighet-nume-dacic-slav-sau-maghiar&catid=70:importante&Itemid=27) am realizat (când?) o dezbatere pe această temă la Sala Radio, iar cu arheologul Carol Kacsó o conferință și o emisiune TV demonstrînd că pe teritoriul Sighetului, cel puțin până astăzi, nu s-a descoperit niciun ciob dacic. Cu toate acestea tema iată!, se dovedește a fi recurentă. Una din posibilele explicații ar fi aceea că părinții elevilor mei au apelat la cea mai accesibilă sursă, site-ul primăriei, unde, la secțiunea dedicată istoricului localității, stă scris, negru pe alb aşezarea de pe dealul Solovan din perioada dacică.
Așezarea fortificată din Bronzul târziu de pe Solovan „Dealul Cetății” a fost identificată de F. Nistor și a fost cercetată arheologic în 1964 și 1965, din colectivul de cercetare condus de K. Horedt, făcând parte și I. Németi și F. Nistor. Rezultatele cercetării au fost publicate în 1966 în broșura „Așezarea fortificată din perioada târzie a bronzului de la Sighetul Marmației” (foto 1).
Prin poziția sa, aceasta este fortificată natural din trei părți și doar din vest, unde se leagă de șirul altor dealuri, s-a ridicat un val de apărare impunător cu o lungime de cca. 240 m. Pământul necesar pentru umplutura valului a fost scos de pe ambele laturi și se ridică până la 3 m. Așezarea, de formă ovală (aprox. 230×170 m), se pare că n-a fost locuită în permanență, ci a servit ca loc de refugiu și apărare pentru populația din jur. În niciuna din cele 5 secțiuni arheologice nu au fost surprinse complexe de locuire (foto 2-3).
Pe baza ceramicii descoperite aici, vase mari cu pereții groși, de culoare neagră în exterior , roșie în interior și cu suprafața canelată, K. Horedt a atribuit așezarea fortificată cu val, în aria de formare a culturii arheologice Gáva, răspăndită la sfârșitul mileniului II î.Ch. în NV României, Ungaria, Slovacia, Republica Moldova şi Ucraina. Da, da, mileniul II î.Ch.! De specificat faptul că avea menirea de a controla exploatarea sării din zonă. De altfel, pe teritoriul Sighetului s-au descoperit nu mai puțin de opt
depozite de bronzuri (cel de-al nouălea, care este și cel mai bogat în materiale și cel mai interesant, descoperit recent la aprox. 3 km NV de așezare, este în curs de publicare de către specialiști), din care 4 puse în directă legătura cu așezarea fortificată; 3 depozite descoperite pe Valea Blidarului: Depozitul I descoperit de M. Lucineț în anul 1943 (după unii 1941) ce conține 48 de piese, Depozitul II descoperit la aprox. 200 m de primul depozit în anul 1944 din care sunt salvate 4 piese, Depozitul VIII descoperit de către Gh. Pop în anul 1916, din care nu s-a salvat niciun celt deoarece piesele(?) au fost abandonate la locul descoperirii, și Depozitul IV descoperit în anul 1985 aproape de izvorul pârâului Spicul (cota 615 m) cu patru piese de bronz; restul depozitelor, Depozitul III (1898) – o singură piesă păstrată, Depozitul V (1896) – trei topoare de bronz păstrate, Depozitul VI (1902) – cu 7 piese salvate și Depozitul VII (1902) – două topoare cu disc și spin păstrate, au localizarea incertă, toate sunt încadrate cronologic în Bronzul Târziu, și surprind cât se poate de clar modificările economice și importanța zonei.
Cât despre locuirea dacică la sud de Tisa, în zona văilor Mara, Iza, și Vișeu din actualul județ Maramureș, încă din anul 2019, arheologul băimărean Marius Ardeleanu, într-un articol publicat de Asociația ArheoVest și Universitatea de Vest Timișoara, o rezuma la două locații: cetățuia de la Oncești – „Cetățeaua” (datată „la cumpăna dintre cele două ere”) și o așezare, Călinești – „Rogoaze”, atribuită cronologic perioadei romane târzii (sec. III dCh.).
La Oncești, F. Nistor a fost primul care a executat un sondaj arheologic în anul 1957, urmat de M. Rusu, în anii 60 ai secolului trecut, când, în urma cercetărilor de suprafață s-a identificat valul de pământ care înconjoară din trei părți înălțimea. Cercetările au continuat cu săpături arheologice conduse de H. Daicoviciu, din colectivul de cercetare făcând parte I. Glodariu, O. Bandula, F. Nistor și I. Németi. Platoul, restrâns ca suprafață a permis amenajarea doar a una sau două locuințe ușoare (colibe) peste care s-au suprapus cele două etape de locuire medievală. Autorii săpăturilor din 1965 au exclus posibilitatea amenajării acestuia de către daci, considerându-l în legătură cu turnul medieval de pe platou (foto 4). Creramica descoperită în partea de nord a dealului (foto 5) i-a determinat pe unii specialiști (Gh. Bichir) să dateze așezarea de la Oncești în secolul al II-lea d.Ch.
La Călinești, într-o mică depresiune străbătută de Valea Rogoazelor, în anul 1970 C. Kacsó și R. Popa au identificat o stațiune arheologică de epoca bronzului și epocă romană (foto 6), cercetată sistematic în anii 1971, 1978 (H. Daicoviciu și S.Dumitrașcu) și 1979 (L.Nemoianu și Gh. Todinca). Pentru locuirea de secol III d.Ch. au fost descoperite două locuințe de suprafață, de mari dimensiuni, inventarul acestora fiind unul bogat, constând în ceramică lucrată cu mâna și la roată, râșnițe, cute și șlefuitoare de piatră.
Prima considerație cu privire la diferența cronologică dintre așezarea fortificată cu val de pe Solovan – „Dealul Cetății” din Bronzul Târziu și cele două locuiri dacice certe este că le despart, groso modo, 1200 de ani. A doua: că se impune reluarea cercetării sistematice la Sighet și la Oncești, în condițiile înmulțirii descoperirilor de ceramică neagră- roșie canelată, în diverse contexte în ultimii ani, în Depresiunea Maramureșului. Cât despre castrul de marș roman de la Coștiui – „Epreș„(situat la cca. 5 km de „cetățeaua” de la Oncești), într-un articol viitor.
Foto 1: coperta lucrării lui Kurt Horedt, Așezarea fortificată din perioada tîrzie a bronzului de la Sighetul Marmației, apărută la Baia Mare, 1966.
Foto 2: planul așezării fortificate cu val Sighet – „Dealul Cetății”.
Foto 3: imagine din timpul săpăturilor.
Foto 4: situl arheologic de la Oncești.
Foto 5: materiale din așezarea dacică de la Oncești.
Foto 6: aspect din timpul săpăturii de la Călinești – „Rogoaze”.
Bibliografie:
Carol Kacsó, Comori preistorice din Țara Maramureșului, Baia Mare, 1992.
Carol Kacsó, Mărturii arheologice, Editura Nereamia Napocae, Baia Mare, 2004.
Carol Kacsó, Repertoriul arheologic al județului Maramureș, vol. I, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2011.
H.Daicoviciu, O Bandula și I. Glodariu, Cercetările de l Oncești din Maramureș, StCercMaramureșene, 1, Baia Mare, 1965.
Marius Ardeleanu, Locuirea dacică în Depresiunea Maramureș. Analiză statistică și interpretări istorice, ARHEOVEST, VII, JATEPress Kiadó, Szeged, 2019.
prof. Marius VOINAGHI