Începând cu 1 ianuarie 2026, serviciul de salubrizare din județul Maramureș se confruntă cu disfuncționalități majore, generate de deciziile unilaterale ale operatorului Drusal. Acesta a ales să modifice frecvențele de colectare a deșeurilor fără aprobarea autorităților locale și fără respectarea caietului de sarcini asumat prin contractul de delegare, în contextul în care tarifele au fost majorate cu peste 30%.
Concret, operatorul a înjumătățit zilele de colectare față de anul precedent, ceea ce a dus, încă din primele zile ale anului, la situații în care deșeurile nu au fost ridicate la timp. Efectele au fost resimțite direct de cetățeni, care, deși plătesc mai mult pentru acest serviciu esențial, beneficiază de condiții mai slabe.
ADI Deșeuri Maramureș, în calitate de autoritate contractantă, transmite clar că nu recunoaște aceste programe de colectare și acceptă exclusiv frecvențele stabilite și aplicate în anul 2025, considerate conforme cu nevoile reale ale populației. Activitatea de salubrizare este finanțată din taxele cetățenilor, iar nevoile celor peste 200.000 de maramureșeni nu pot fi stabilite prin decizii unilaterale, ci doar prin acordul celor 31 de unități administrativ-teritoriale membre.
Reprezentanții ADI Deșeuri subliniază faptul că operatorul Drusal a transmis noile programe de colectare abia în ultimele zile ale anului 2025, deși acestea trebuiau înaintate încă din luna noiembrie. Mai mult, programele propuse nu au fost fundamentate pe consultarea autorităților locale și nu au ținut cont de cerințele și specificul comunităților, fiind elaborate fără dialog și fără justificări obiective pentru reducerea frecvențelor.
În acest context, ADI Deșeuri Maramureș atrage atenția că majorările de tarife nu pot fi justificate în lipsa investițiilor asumate contractual și a respectării integrale a obligațiilor de către operator. Instituția anunță că nu va accepta decizii care prejudiciază primăriile și cetățenii și va continua să apere interesul public și calitatea serviciilor de salubrizare.
Atât ADI Deșeuri Maramureș, cât și toate primăriile din Zona 1, își mențin poziția fermă: sunt agreate și recunoscute doar frecvențele de colectare stabilite și realizate în anul 2025. Respectul față de cetățeni nu este opțional.
MaramuresOnline.ro
sursa: ADI Deșeuri Maramureș


