Primele rezultate la Bacalaureatul de toamnă 2025, publicate astăzi

2 minute de citit
- Publicitate -

Ministerul Educației afișează luni, 18 august 2025, primele rezultate ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie. Notele vor fi afișate atât pe platforma oficială bacalaureat.edu.ro, cât și la avizierele centrelor de examen.

Listele cu rezultatele sunt anonimizate, fiecare candidat fiind identificat printr-un cod unic alfanumeric, atribuit la prima probă scrisă susținută.

Cum se depun contestațiile

Candidații nemulțumiți de note pot depune contestații, conform calendarului Ministerului Educației:

  • Luni, 18 august 2025, între orele 14:00 – 18:00 – prima sesiune de depunere a contestațiilor;

  • Marți, 19 august și miercuri, 20 august 2025 – depunerea contestațiilor este posibilă atât fizic, la centrele de examen, cât și online.

Fiecare candidat trebuie să completeze o declarație-tip, prin care își asumă că nota finală, stabilită după recorectarea lucrărilor, poate fi mai mare sau mai mică decât cea inițială.

Rezultatele finale vor fi publicate luni, 26 august 2025.

Număr minim de candidați la Bacalaureatul de toamnă

La sesiunea de toamnă din acest an s-au înscris peste 30.200 de absolvenți de liceu, potrivit datelor Ministerului Educației citate de edupedu.ro, cel mai mic număr din ultimii 21 de ani.

  • 18.200 de candidați provin din promoția curentă;

  • Aproximativ 12.000 sunt absolvenți din promoțiile anterioare.

Promoția 2025, numită și „Generația experiment” 2012–2025, este primul val de elevi care a parcurs clasa pregătitoare. Aceasta reprezintă cea mai mică generație de elevi ca număr și a avut un parcurs școlar marcat de probleme precum abandonul, stagnarea curriculară și lipsa de coerență a reformelor.

Condițiile de promovare

Pentru a fi declarat admis, un candidat trebuie să îndeplinească simultan următoarele criterii:

  • să participe la toate probele de competențe;

  • să susțină toate probele scrise;

  • să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă;

  • să aibă o medie generală de minimum 6 la probele scrise

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut