Primăria Sighetu Marmației a depus cu succes cererea de finanțare pentru modernizarea iluminatului public

1 minute de citit
- Publicitate -

Primăria Sighetu Marmației a finalizat și depus cu succes cererea de finanțare pentru un proiect ambițios de modernizare și eficientizare a sistemului de iluminat public din municipiu.

Proiectul, care vizează implementarea celor mai noi tehnologii de iluminat stradal și un sistem de telegestiune performant, a fost realizat în cadrul programului național dedicat eficienței energetice în infrastructura publică.

„Departamentele de specialitate din cadrul primăriei, alături de colegii implicați, au demonstrat o mobilizare exemplară, reușind să pregătească documentația necesară în termenul strâns de doar 10 zile. Această etapă marchează un pas important spre obținerea finanțării nerambursabile în valoare de 2.589.773,2 RON, destinată transformării infrastructurii de iluminat public”, Vasile Moldovan – primarul municipiului Sighetu Marmației.

În perioada următoare, documentația depusă va fi evaluată, iar punctajul obținut va decide continuarea procesului. Etapa finală va consta în semnarea contractului de finanțare, moment care va permite demararea lucrărilor.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut