Primăria Remeți, apel către localnici pentru economisirea apei

1 minute de citit
- Publicitate -

Primăria comunei Remeți face apel la locuitori să utilizeze responsabil apa din rețeaua publică, în contextul în care consumul pentru activități agricole, grădinărit sau udarea spațiilor verzi poate afecta alimentarea întregii comunități.

Autoritățile locale atrag atenția că folosirea excesivă a apei poate duce la situația în care unii dintre consumatori să rămână fără apă pentru necesitățile casnice sau să primească apă cu turbiditate crescută.

Pentru udarea grădinilor și a spațiilor verzi, reprezentanții Primăriei recomandă utilizarea unor surse alternative, precum puțurile, fântânile sau forajele proprii.

Totodată, Primăria Remeți anunță că vor fi efectuate verificări în teren, iar persoanele care nu respectă regulile riscă sancțiuni cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei, conform HCL nr. 44/2023, art. 7. Pe lângă amendă, poate fi dispusă și debranșarea imediată de la rețeaua de alimentare cu apă.

„Pentru a evita toate acestea, precum și pentru a da dovadă de cetățean onest al acestei comune, vă rugăm să vă respectați consătenii!”, este mesajul transmis de Primăria Remeți.

Autoritățile le cer locuitorilor să țină cont de nevoile întregii comunități și să folosească apa din rețeaua publică în mod responsabil.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut