Prevenirea criminalității la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” din Târgu Lăpuș

2 minute de citit
- Publicitate -

Pentru că dezideratul fiecărui cetățean este de a trăi într-o societate sigură, pentru că dezideratul fiecărui părinte este ca societatea în care vor trăi copiii lui să fie una sigură și, pentru că dezideratul fiecărui copil este să fie iubit și acceptat de cei care îl înconjoară, polițiștii de prevenire continuă activitățile de prevenire a criminalității, subliniind mereu ideea că siguranța ține de fiecare dintre noi, precizează IPJ Maramureș.

Fiecare dintre noi este responsabil de modul în care se comportă în societate, de reacțiile pe care le avem în situațiile limită și de deciziile pe care le luăm din punct de vedere legal.

Astfel, ieri 26 martie, polițiștii de prevenire s-au întâlnit cu 239 de elevi de ciclu primar, gimnazial și liceal, de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” din Târgu Lăpuș.

Temele discutate cu elevii au fost:

– siguranța copiilor în general, acasă, pe stradă, la școală;
– răspunderea penală a minorilor pentru a preveni delincvența juvenilă, riscuri și consecințe ale comportamentelor antisociale;
– prevenirea consumului și a traficului de droguri, în acest context s-a subliniat importanța spiritul civic atunci când sunt martori ai săvârșirii unor fapte ilegale, pentru că tăcerea noastră poate duce la formarea unor adevărate fenomene sociale nedorite;
– siguranța în mediul online, avantajele și dezavantajele internetului, pericolele din mediul online.

Activitățile au fost interactive, elevii au pus întrebări, și-au clarificat termeni, situații, consecințe.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut