Se spune că totul are un preț pe lumea aceasta. Sau că nimeni nu pleacă din această lume fără să își plătească datoriile față de semeni, de soartă sau de Cel de Sus. Sau că, uneori, pentru greșelile părinților, trebuie să plătească și urmașii. Se chiar crede că unii plătesc în avans prin boli, neajunsuri sau suferințe contravaloarea liniștii și a împăcării cu sine și cu lumea de mai târziu… Iar aceste afirmații, speculații sau emanații provin din viața de zi cu zi, din observații, contemplații sau aproximații legate de ce ni se întâmplă nouă sau celor din jurul nostru.
Este clar că totul are un preț, iar primul gând legat de această afirmație ne aruncă în sfera banilor, pentru că, în general, am fost obișnuiți să evaluăm aproape tot ce ne înconjoară în bani. Însă, în realitate, nu este chiar așa. Chiar și o rugăciune are prețul ei – jertfa de timp, după cum o îmbrățișare are prețul ei – ieșirea din sine și atingerea celuilalt. Contemplarea are prețul ei, în timpul petrecut pe drumul către frumos, pentru că sensul con-templării este de a merge împreună la templu. Iubirea are prețul ei, după cum vocea mamei are un preț – dăruirea de ființă. Cele mai de preț lucruri nu sunt cele prețioase, ci cele neprețuite, dar realizăm asta mult prea târziu. Valoarea adăugată lucrurilor este dată de timp – el este cel care face dintr-un obiect banal un artefact prețios. Iar aici timpul trupesc, pământesc, măsurabil, este completat de cel sufletesc, valoros, fără de măsură, care face ca obiectele investite cu suflet să devină icoane, opere de artă, capodopere.
Banii cumpără aproape orice, de la obiecte la proprietăți, timp de calitate sau cărți, sănătate sau părți – artificiale sau chiar naturale – din corp. Ne-am obișnuit cu acest lucru și a devenit atât de banal, încât – iar aceasta se întâmplă de mii de ani încoace – cu banii se cumpără și oameni. Comerțul cu sclavi a existat oficial până în secolul trecut, însă în mod real există și în zilele noastre. Și, dacă mergem în creștinism, până și Isus a fost vândut cu treizeci de arginți…
Un mare neajuns al zilelor noastre este că, din nefericire, cei mai mulți oameni pot fi cumpărați. Cu puțini arginți, cu praf sau cu fârâme de la masa celor ce împart destine. La polul opus se află ceilalți – foarte puțini, frumoși, oameni-lumină care nu pot fi cu nici un chip cumpărați, pentru că ei sunt cumpătați! Dintre cei mulți chemați, rămân puțini aleși, cei cumpătați. Prețul timpului de calitate petrecut până acum poate fi dat și de înțelegerea unui lucru simplu, dar esențial pentru ca noi să putem fi locuitori ai cerului: e nevoie să ne înconjurăm viața de oameni cumpătați, nu cumpărați!
Mihai PĂTRAȘCU