Ion Aurel Pop, președintele Academiei Române, a vizitat Primăria Baia Mare, unde s-a întâlnit cu primarul Doru Dăncuș. Cei doi au abordat mai multe subiecte, printre care și cel al personalităților maramureșene.
”Am fost onorat să fiu gazda președintelui Academiei Române, domnul Ion Aurel Pop la Primăria Baia Mare. Am avut o întâlnire de suflet, în cadrul căreia am discutat despre identitatea noastră națională, despre cine suntem noi, băimărenii, maramureșenii și românii. Ne-am amintit cu mândrie de personalitățile maramureșene care au marcat istoria noastră, precum Vida Gheza, Vasile Lucaciu și I. Mihaly de Apșa. Dialogul cu o personalitate cum este academicianul Ion Aurel Pop este o adevărată plăcere, balsam pentru minte și pentru suflet. Alături de distinsa sa soție, Ion Aurel Pop este pentru noi toți un adevărat model de dedicare și patriotism!
Situația fraților români din dreapta Tisei a fost un alt punct important al dialogului nostru. Aceste comunități istorice românești din regiunea Transcarpatia, românii care trăiesc în satele Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Biserica Albă, Slatina și alte localități din raioanele Teceu și Rahău au păstrat cu sfințenie tradițiile, limba și obiceiurile românești, în ciuda provocărilor istorice și politice prin care au trecut! Contribuția lor la păstrarea identității noastre naționale prin activitățile bisericii, educația în limba română, au fost, sunt și trebuie să rămână pilonii de bază în menținerea conștiinței românești. Entitățile culturale care conservă cu grijă obiectele de patrimoniu și amintirile acestor comunități trebuie susținute. Legăturile strânse care ne unesc trebuie prețuite și protejate cu orice preț!
Îi mulțumesc din suflet domnului Nicoale Bud pentru sprijin și pentru că a mijlocit această întrunire. Împreună, punem bazele unor colaborări viitoare, în cadrul cărora președintele Academiei Române și alte personalități de seamă vor susține conferințe pentru băimăreni și vor genera o contribuție importantă pentru cunoașterea valorilor noastre culturale. Aceste demersuri nu sunt un moft, cum le-ar putea considera unii, ci o obligație morală pe care noi, cei de astăzi, o avem din respect pentru trecut, dar și pentru generațiile viitoare!”, a spus Doru Dăncuș.