Premii importante pentru trei tinere de la Centrul de echitatie Curtuiusu Mare, participant la concursul naţional ecvestru din Braşov

1 minute de citit
- Publicitate -
În perioada 16 – 18 Februarie, în Prejmer, judeţul Braşov, a avut loc Winter Tour Etapa II, un eveniment organizat de Federația Ecvestră Română.
Emoţii, cooperare, strategie, concentrare, reuşită şi bucurie sunt cuvintele ce definesc participarea celor trei maramureşence de la Centrul de Echitaţie din Curtuiuşu Mare. Patricia, Maria şi Sara s-au întors acasă cu premii importante de la primul lor concurs naţional de working equitation. Fetele au făcut echipă bună cu Silver şi Charlie care au fost răbdători, ascultători, arătoşi şi eleganti dar şi răsfăţaţi după eforturile depuse, cu mulţi morcovi.
„Au reuşit să ne facă mândri de ele şi de toată munca depusă împreună! Fetelor, sunteţi minunate! Felicitări infinite pentru primul concurs naţional la care aţi participat! Felicitări pentru premii, ambiţie şi curaj!
Fetele s-au descurcat grozav în ciuda emotiilor greu de stăpânit. După multe antrenamente şi eforturi susţinute din partea părintilor, au ajuns în acest punct, important pentru toţi. Silver şi Charlie merită o pauză şi o răsplată dulce”, au transmis reprezentanţii Centrului de echitatie Curtuiusu Mare.
Felicitări fetelor, antrenorului și tuturor celor implicați!

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut