Pentru că în cursul zilei de ieri, 27.03.2024 s-a finalizat afișarea la sediul unităților de învățământ/pe site-ul acestora, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, care au fost verificate de către consilierul juridic al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și aprobate în cadrul sedințelor Consiliilor de Administrație ale școlilor, vă aduc la cunoștință, pentru o informare corectă, următoarele etape conform legislației în vigoare.
28 martie – 10 aprilie 2024
Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie—31 decembrie 2024 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar
Pentru copiii care au frecventat grădinița: • înregistrarea cererilor transmise/depuse la unitățile de învățământ cu nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare;
- eliberarea/transmiterea către părinte de către unitatea de învățământ cu nivel preșcolar a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz. Pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate;
- înregistrarea de către CJRAE/CMBRAE a cererilor de evaluare, depuse/transmise de părinți pentru copiii care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar;
- planificarea de către CJRAE/CMBRAE a organizării evaluării; afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare;
- desfășurarea evaluării copiilor de către CJRAE/CMBRAE;
- eliberarea/transmiterea către părinte de către CJRAE/CMBRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz;
- soluționarea de către comisia județeană de înscriere a copiilor în învățământul primar (comisia județeană) a situațiilor excepționale care necesită amânarea înscrierii în învățământul primar.
11 aprilie 2024
Transmiterea proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz, de la unitățile de învățământ preșcolar sau CJRAE către comisia județeană
11 aprilie— 14 mai 2024
Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor
Depunerea/Transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare în copie simplă
Validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică
N O T Ă: Inspectoratele școlare pot decide reconfigurarea circumscripțiilor școlare până la data începerii înscrierilor, astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare, în situația în care capacitatea unei unități de învățământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripția școlară stabilită în anul școlar anterior, precum și în alte situații justificate, cum ar fi eliminarea segregării școlare, rezultată din segregarea pe criteriul mediului de rezidență. Inspectoratele școlare pot decide extinderea activității didactice în situația unităților de învățământ care au un număr mare de solicitări de înscriere în clasa pregătitoare în alte unități de învățământ care au spații disponibile. Formațiunile de studiu în care sunt cuprinși copii care nu pot fi deplasați sau care necesită tratament continuu, ca urmare a unor afecțiuni medicale, vor funcționa în spațiul care
Prima etapă de înscriere în învățământul primar 14 mai-29 mai 2024
14 mai— 17 mai 2024
Procesarea de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar (Comisia națională) a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție
20 mai— 27 mai 2024
Procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere.
Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare, și validarea de către consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază
Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor-tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază
29 mai 2024
Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.
Vom reveni cu extrase din legislația în vigoare pentru a doua etapă de înscriere.