În sâmbăta după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2025, de la ora 9:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Ciolt, Protopopiatul Chioar, județul Maramureș.
Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi și în prezența unui număr mare de credincioși. Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Theologos”, iar la Chinonic, tânăra Eliza Lazăr din Șomcuta Mare, a interpretat două pricesne.
La momentul liturgic consacrat, PS Timotei Sătmăreanul a hirotonit pe părintele diacon Sergiu Săsărman întru preot pe seama Parohiei Ortodoxe „Sfântul Nicolae” Românești cu Filia Frâncenii Boiului, Protopopiatul Chioar, județul Maramureș.
După Sfânta Liturghie, a urmat momentul liturgic mult așteptat de comunitate, și anume, slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică de zid cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena” și „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”.
„Cu binecuvântarea lui Dumnezeu și încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin am poposit în localitatea dumneavoastră ca să fim astăzi împreună în duh de rugăciune la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și să punem piatra de temelie pentru noua biserică de zid. Astfel, iubiți credincioși, sunteți ca niște mâini întinse de Dumnezeu din cer pe pământ, ce purcedeți la un drum plin de jertfă și de credință, acela de a deveni ctitori de biserică, aici pe pământ, și mai departe, în veșnicia Împărăției lui Dumnezeu. Rugăm pe Dumnezeu să fie un început bun, sub semnul Proniei Sale, pentru ca visul și dorința sinceră a dumneavoastră să fie duse la bun sfârșit. Este cu adevărat o zi înscrisă în calendarul inimii noastre”, a explicat PS Timotei Sătmăreanul.
În încheiere, Preasfinția Sa a conferit familiei Cristian și Andrada Ciolte Ordinul Omagial „Preot Nicolae Gherman” pentru laici, pentru donarea terenului pe care se va construi biserica. Consiliul Parohial, proiectantul Mihai Filip și cântărețul bisericesc Nicolae Hosu au fost distinși cu Diploma Anului Omagial.
Părintele paroh Pop Ioan Claudiu a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru prezența în mijlocul credincioșilor, soborului slujitor și tuturor celor prezenți. În semn de prețuire și recunoștință a oferit ierarhului o icoană cu chipul Sfinților Împărați Constantin și Elena și un coș cu flori.
„Această zi duhovnicească va rămâne înscrisă în istoria localității noastre și în sufletele credincioșilor inimoși pentru că am fost părtași cu toții la un început binecuvântat, menit să devină piatra de temelie a speranței pentru generațiile ce vor urma”, a precizat părintele paroh.
Text: Pr. Adrian Dobreanu