Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului prezent printre credincioși

1 minute de citit
- Publicitate -
Miercuri, 30 noiembrie, de sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, , liturghisește și predică la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare, cu ocazia hramului.
Joi, 1 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Iustin participă la solemnitățile organizate cu prilejul Zilei Naționale a României în Municipiul Baia Mare. Cu această ocazie, Preasfinția Sa va oficia slujba Te-Deumului de Sărbătoarea Națională a României urmată de o scurtă slujbă de pomenire a Regilor României Întregitori de Țară, pentru marii bărbați de stat care au contribuit la realizarea acestui vis și pentru toți Eroii Neamului care s-au jertfit pentru libertatea și unitatea Poporului Român și pentru demnitatea și suveranitatea României, cei care prin sacrificiul lor suprem, au eliberat pământul românesc și au făcut posibil miracolul Marii Uniri la 1 Decembrie 1918. Solemnitățile se vor desfășura pe Bulevardul Unirii, în zona Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”.
De la ora 14:00, Întâistătătorul Eparhiei noastre va săvârși Slujba de sfințire a capelei de cimitir a Parohiei Ortodoxe Groși, Protopopiatul Baia Mare.

- Publicitate -
TAGGED: ,
Share this Article
Sari la conținut