Râul Iordan, principala apă curgătoare a Palestinei, izvorăște din Munții Libanului, apoi după un lung și sinuos traseu se varsă în Marea Moartă. Iordanul este pomenit în Sfânta Scriptură de peste 150 de ori. Cel mai important moment în care apare Iordanul este, fără îndoială, Botezul Domnului, relatat de toți cei patru evangheliști: Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-22 și Ioan 1, 29-34.
La Iordan a venit şi Iisus, din Galileea, ca să fie botezat de către Ioan. În acea vreme, Ioan spunea: „Vine după mine Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui. Că eu v-am botezat cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt” (cf. Luca 3, 16).
Pogorându-Se Duhul Sfânt, ca un porumbel, peste Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). Acesta era glasul Tatălui din cer, care întregea descoperirea Preasfintei Treimi. Astfel, sărbătoarea se numeşte pe drept şi Epifanie sau Teofanie, adică Arătare, pentru că, pe de o parte, Iisus Hristos Se arată lumii, fiind mărturisit de Prorocul şi Botezătorul Ioan, iar pe de altă parte Se arată lumii pentru întâia dată în chip limpede taina Sfintei Treimi, cunoaşterea adevăratului Dumnezeu şi calea mântuirii.
Locul presupus al Botezului, numit în evreiește Yardenit – locul „Iordănitului” -, nu departe de ieșirea Iordanului din Marea Galileei, a devenit loc de pelerinaj. Centrul de botez „Yardenit” a fost construit pentru a primi numeroșii pelerini care vin aici. În aceste ape botezul este reînnoit în mod simbolic de către creștini.
Yardenit, locul botezului de la Iordan așa cum se vede astăzi, a fost construit în anul 1981 de Kibbutz-ul Kinneret sprijinit de Ministerul Turismului. Este o zona liniștită, iar cadrul natural este deosebit. Pe malul râului sunt amenajate spații unde pelerinii pot asculta explicața ghizilor s-au participa la slujba de sfințire a apei, aghiazma mică.
Un zid care începe la intrare și continuă de-a lungul malurilor râului până la zona de botez, susține panouri cu versetul din Marcu ce descrie botezul lui Isus transpus în peste 50 de limbi. Acest zid este dedicat creștinilor din întreaga lume care au urmat Mântuitorul prin botezul în apa sfântă, este și un panou cu versetul în limba română.
Locul unde Domnul Hristos a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul a fost cinstit dintotdeauna de creştini. Aici s-au aşezat în perioada primară a Bisericii numeroşi pustnici, s-au întemeiat chinovii creştine şi numeroşi creştini s-au mântuit în aceste locuri. La sfârşitul secolului al III-lea, Sfânta Împărăteasă Elena a traversat Iordanul şi a vizitat peştera unde a trăit Sfântul Ioan Botezătorul şi dealul de unde Proorocul Sfânt Ilie a fost luat la cer.
În preajma acestor locuri, Sfânta Elena a construit o biserică în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul. Cercetările recente au descoperit ruinele a numeroaselor basilici bizantine ridicate aici şi urme de viaţă a sute de creştini care şi-au împlinit dorul după Dumnezeu în aceste locuri.
Prof. dr. Ioan Dorel TODEA





