Practica economică a elevilor de la Liceul Teoretic ,,Bogdan-Vodă”, din Vișeu de Sus

1 minute de citit
- Publicitate -

Elevii de la clasele cu profil servicii, specializarea științele economice, au realizat orele de pregătire practică la instituții publice și private, de la primărie, la magazine și centre comerciale, în perioada 21-25 octombrie 2024.

Pentru aceasta, elevii au luat parte la îndrumările șefilor de instituții, managerilor și personalului din instituțiile menționate. După aceea, au pus în aplicare fiecare dintre atribuțiile pe care le-au primit.

Achizițiile, conturile și gestionarea lor, felul în care se realizează operațiunile economice au fost explicate și realizate detaliat. De asemenea, elevii au apreciat prezentarea lor detaliată și pe înțelesul tuturor, astfel încât punerea lor în aplicare s-a realizat cu ușurință și cu succes.

Așadar, elevii liceului au efectuat stagiul de pregătire practică la unitățile economice partenere în vederea obținerii unor cunoștințe și competențe cu privire la utilizarea softurilor contabile.

Monica Grad, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic,,Bogdan-Vodă”, din Vișeu de Sus

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut