Ca formă, picătura este o sferă ușor modificată, cu partea alungită în sus și centrul de greutate spre bază, exprimând, sub aspect morfologic, facerea.
Preț de câteva clipe, aluatul de pâine, înainte de a se pune la copt, are forma facerii, o formă de picătură care se mulează după recipientul în care este așezată. Mama, înainte de a pune în tavă aluatul care, prin foc, va deveni sursă de viață, face un gest de o grijă extremă, pentru că ține în mâini plămada vieții. Pâinea, în stadiul ei premergător coacerii, când se desprinde din mâinile mamei, ia forma ancestrală a bobului de grâu, a seminței din care a fost zămislită. Fătul, în pântecele mamei, se dezvoltă de la o picătură, după cum atunci când vine pe lume are aceeași formă. Oul, elementul esențial al ocrotirii vieții, are formă de picătură, pentru că aceasta este, de fapt, forma facerii.
Chiar dacă diversificarea speciilor de viață din natură a făcut ca semințele să ia diferite forme, principiul lor esențial este – și se reduce – la aceeași formă a facerii, la picătură. Grâul este unul din simbolurile lui Christos, el fiind principala sursă de viață pe o mare parte a planetei. El este prezent în toate marile momente din viața omului, dincolo de pâinea noastră cea de toate zilele: la naștere, când se pune în prima baie a copilului la botez, la nuntă, în momentul în care se aruncă cu boabe de grâu la ieșirea din biserică, la înmormântare, sub formă de colivă. Grâul este prezent, prin pâine, la fiecare liturghie, pentru că prin frângerea pâinii, Christos se împarte și se dăruiește fiecărui credincios… Bobul, picătura transformată în pâine, amestecată cu picăturile de vin din potir sunt trupul și sângele lui Christos, care devin sursa vieții trupești și spirituale pentru fiecare din noi. Flacăra lumânării care însoțește credincioșii la spovedanie (și nu numai) are aceeași formă a facerii, de picătură stilizată – mai alungită înspre sus și Isus, sursa luminii.
Lumina conservată, păstrată sau accesibilă omului printr-un simplu gest al atingerii unui buton, la stadiul ei de invenție, prin banalul bec, are forma unei picături. Cele mai elementare – sau mai răspândite forme ale becurilor – respectă principiile picăturii, însă ea e răsturnată, cu partea alungită în jos. E semnul omul poate, la rândul lui, să dea lumină (creată, inventată), pentru a putea și el să repete gestul Creatorului prin care lumina e coborâtă în lume.
Dumnezeu dăruiește viața și prin ploaie, care este o sumă de picături de apă. Această banală formă a facerii, picătura, e sursa vieții și mijlocitoarea creșterii a-tot-și-a-toate.
Embrionul, oul, sămânța au forma unei picături din care se zămislește viața, iar flacăra este picătura care dă viața spirituală. Lacrima este picătura care face legătura – sau ruperea – dintre lumea reală și cea dorită – sau cea nedorită, în funcție de natura ei: o emoție pozitivă, puternică, sau, din contră, o suferință mare, o durere fizică sau sufletească. Lacrima e forma facerii – dar și a desfacerii – din lume. Lacrimile ne însoțesc atât la naștere, cât și la plecarea din această lume, dar și pe parcursul traseului nostru existențial, în momentele esențiale care ne marchează evoluția sau transformarea. Lacrimile izvorăsc din ochi, care, la rândul lor, sunt expresii ale picăturii, însă dispuse pe orizontală, cu partea alungită spre interior, în completarea flăcării, care se înalță pe verticală, pentru că lumina și flacăra din ochi are nevoie de o ancorare în planul realității. Flacăra verticală a focului, în completare cu cea orizontală a ochilor, devin repere pentru orientarea omului în spațiu, ca o cruce prin care ființa, în ipostaza ei de picătură în oceanul lumii, este viață și sămânță, lumină sau lacrimă.
Și, ca un corolar al formei facerii, inima omului este expresia materială a picăturii din corp. Și picătura aceasta de materie e dispusă cu partea alungită în jos și cu cea consistentă înspre (I)sus, pentru că ea trebuie să facă mereu legătura dintre lumea văzută și cea simțită, dintre viața dorințelor și lacrima putințelor, prin lumina conștiinței sau cea a sufletului. Inima e crucea interioară care ne dă semnul și sensul formei facerii.
Mihai PĂTRAȘCU