De mai bine de un an, cinci zile pe săptămână, le văd chipurile și empatizez cu poveștile lor de viață. O decizie neinspirată a cuiva cu putere decizională a distrus instantaneu echilibrul a mii de familii. Mă uit la ei, la cursanții mei, cu tot respectul din lume. În Baia Mare comunitatea de refugiați de război a depășit 2000 de suflete.
Deseori m-am întrebat dacă în locul lor aș fi la fel de puternică, să las totul: casă, părinți, parte din familie, amintiri, prieteni, să pun câteva poze de familie într-un geamantan și să plec spre nicăieri, doar de frica de moarte. Se spune că nu trebuie să zici niciodată nu, dar sincer, nu aș vrea să fiu în situația lor.
Mă uit la ei când intră pe ușa sălii unde facem împreună cursurile de limbă română la sediul Centrului de zi pentru refugiații din Ucraina, al Asociației Diecezane Caritas greco-catolic Maramureș. Au întotdeauna un zâmbet de oferit. Au multă dorință de a învăța limba română, ca să se poată integra într-o țară de care, până mai anul trecut, nu știau aproape nimic.
Zâmbesc frumos, binevoitor și cu multă recunoștință, dar ochii…. ochii lor mereu îmi vorbesc despre nopțile de nesomn, despre lacrimile de dorul celor dragi risipiți în toată Europa,…. ochii lor spun multe despre o tristețe al cărui hău doar sufletul din ei îl știe.
Sunt mândră de ei! Sunt mulțumită să știu că pot să-i ajut să comunice în limba română.
Vă veți întreba probabil cum am reușit, eu nefiind vorbitoare a vreunei limbi de origine slavonă.
Ei bine, norocul meu a fost că toți cursanții mei sunt intelectuali: medic stomatolog, medic cardiolog, profesor universitar, oameni de afaceri, foști șefi de magazine, profesori, etc. Astfel, am predat limba ucraineană, folosindu-mă de limba franceză. Ana, profesor de latină medicală la Universitatea de medicină din Zaporojie, vorbitoare fiind de limba franceză, a fost și cursantă și ajutorul meu. Traduceam din română în franceză pentru ea, apoi ea traducea totul în ucraineană. Așa se face că am predat toată gramatica limbii române, folosindu-mă de limba franceză pe care o vorbesc.
Nu știu cum am făcut, dar acum vorbesc doar în limba română și nu este mai mare satisfacție pentru mine. Acum putem vorbi despre familiile lor, despre preocupările pe care le-au avut în viața lor anterioară ( pentru că aici au început o altă viață), despre frământările lor, despre felul în care sunt tratați în țara noastră.
De multe ori, stând de vorbă cu adulții din Ucraina am fost dezamăgită să aflu că la munca de jos nu sunt tratați pe picior de egalitate cu muncitorii români( spun asta referitor la salarizare).
Într-o zi le-am adus ceva din Ucraina să mâncăm împreună. Respectul care l-am văzut pentru pâinea din țara lor mi-a atins sufletul într-un mare fel. Oamenii ăștia simt foarte profund când vine vorba de țara lor. Mestecau și li se umpleau ochii de lacrimi.
În cadrul Proiectului Caritas pentru Ucraina al Caritasului greco- catolic Maramureș activitățile sunt numeroase: cursuri de limbă engleză, activități de tip after school pentru elevi, consiliere psihologică pentru copii, consilierea părinților, suport juridic, acordare de tichete sociale… și în spate o întreagă echipă foarte devotată, coordonată de părintele Dunca Gheorghe, președinte al Caritas greco Catolic România.
Mă simt norocoasă că m-au primit în echipa lor! Echipa Caritas Greco-Catolic Maramureș este una empatică, care oferă refugiaților ( adulți sau copii) un strop de speranță în fiecare zi.
Ana, Victoria, Lena, Svetlana, Sasha, Iulia, Svetlana, Natalia, Igor… nu sunt doar cursanții cu care acum vorbesc limba română, ci sunt oamenii cu care am legat o prietenie pe termen lung. Aștept să se termine războiul și să le vizitez locurile, de care mi-au povestit cu glas tremurând de emoție, să le gust preparatele tradiționale, să le cunosc familiile, pe care acum le știu doar din poze, … sunt oamenii pe care într-o zi vreau să-i văd că intră pe ușa sălii de curs cu ochii plini de lacrimi de bucurie că războiul a luat sfârșit și ei se întorc la viețile lor.