În cadrul festivității de premiere a Campionatului de Tir al Ministerului Afacerilor Interne, ediția 2024, câștigătorii și-au ocupat locul pe podium, însușindu-și cupele, medaliile și diplomele.
Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de poliție al județului Maramureș au concurat alături de cei peste 200 de participanți, cadre active ale tuturor armelor ministerului. Competitorii și-au testat priceperea și abilitățile, pe parcursul mai multor probe.
”Îi felicităm pe polițiștii maramureșeni care au reușit și de această dată să se poziționeze în fruntea clasamentului. Este vorba despre agent șef de poliție Marc Andrei din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională care a reușit performanța de a se clasa pe primul loc la categoria bărbați – pistol 9×19 mm și inspector principal de poliție Szekely Diana din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, care s-a clasat pe locul al V-lea la categoria femei – pistol Carpați.
Cei doi polițiști au demonstrat că voința de a se autodepăși și de a excela rezistă în timp, iar cel mai important lucru este să ne prețuim viziunea și visul, întrucât fiecare pas pe care îl facem cu încredere și perseverență ne apropie de obiectivul țintit”, arată un comunicat al IPJ Maramureș.