Polițiștii de prevenire prezenți la tabăra „În satul românesc între tradiție și credință”

2 minute de citit
- Publicitate -

Vacanța se apropie de sfârșit și în curând taberele vor face loc cursurilor din sălile de clasă. Până atunci, polițiștii continuă întâlnirile cu cei mici. Polițiștii de prevenire împreună cu cei de la Postul de Poliție Ariniș au participat la ultima tabără organizată în acest an de Parohia Ortodoxă Tămășești.

Tabăra „În satul românesc între tradiție și credință”, aflată la a șasea ediție, a fost un real succes. 45 de copii dornici să petreacă timp împreună au participat la activități interesante, departe de tehnologie.

Aici, au fost invitați și polițiștii, pentru o activitate preventivă cu copiii prezenți în tabără. Polițiștii au dezbătut teme de siguranță în mediul online, de prevenire a consumului și traficului de substanțe interzise și de prevenire a apelurilor abuzive la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Copiii au aflat la ce riscuri se expun atunci când leagă prietenii în mediul online, când au încredere în a-și divulga datele cu caracter personal, când postează fotografii pe rețele de socializare. De asemenea au aflat despre modalitățile prin care pot evita consumul de substanțe interzise, despre cum își pot ajuta prietenii care au început să consume astfel de substanțe. Totodată polițiștii le-au atras atenția asupra consecințelor umane, dar și legale a apelurilor false la numărul de urgență 112.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut