Polițiștii au depistat 22 de elevi care absentau de la cursuri

2 minute de citit
- Publicitate -

La data de 8 octombrie, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară împreună cu polițiștii din Baia Mare au organizat o acțiune preventivă în municipiul Baia Mare, dedicată elevilor și mediului școlar.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul a cinci unități de învățământ pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor, prevenirea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, dar și combaterea traficului și consumului de droguri.

Totodată, au fost efectuate verificări privind respectarea legislației în domeniul consumului de tutun, respectiv a prevederilor Legii nr. 349 din 2002, precum și a prevederilor Legii nr. 61 din 1991 referitoare la ordinea și liniștea publică.

Astfel, pe parcursul desfășurării acțiunii, polițiștii au legitimat 37 de persoane. În zona adiacentă unităților de învățământ au fost depistați 22 de elevi care absentau de la cursuri, urmând a fi informat Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 349 din 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Polițiștii au purtat discuții cu elevii în scopul responsabilizării acestora, încurajând adoptarea unui stil de viață fără consum de droguri sau alcool, dar și pentru conștientizarea importanței frecventării cursurilor școlare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș menținându-și angajamentul de a contribui activ la crearea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut