Politica. Așa e politica, știi tu cum e politica asta

3 minute de citit
- Publicitate -

a e politica, știi tu cum e politica asta – sunt două afirmații pe care le auzim din ce în ce mai des în ultimul timp. Fără excepție, afirmațiile ascund registrul negativ al manifestărilor omenești: greșeli, răzbunări, răutăți intenționate.

E un paravan foarte bun pentru tot ceea ce nu e conform cu un comportament normal, moral, etic; umbrela sub care se ascund toate gesturile făcute de cei care – întâmplător sau din greșeală (și/sau din nefericire) – ne reprezintă.

Este scuza sub care tot ce ține de sfera denefăcutului se înfăptuiește și sub care noi, cei mulți, trebuie să îi iertăm pe cei care ne conduc. Afirmațiile, odată rostite, devin mai tari decât orice legi ale firii și fac rocada valorilor, sub imperiul unei permisivități absolute.

Dintr-un fir director, călăuzitor, care să oferte garanții, certitudini și siguranța ajungerii la un punct care marchează o plus valoare față de momentul prezentului, politica nu este altceva decât scuza ieftină pentru greșeli sau pentru răutăți voite, scuză pe care tot oamenii de rând trebuie să o tolereze, să o accepte sau chiar să o urmeze.

Să o simtă și să o resimtă, fără a putea acționa sau reacționa. Să o trăiască din plin, cu toate consecințele ei, care întotdeauna vor avea un efect negativ asupra lor, dar avantaje și beneficii din plin pentru cei mulți, cei care fac politica.

În patristică există un cuvânt celebru: nu poate omul greși cât poate Dumnezeu ierta. Replica profano-politică a celor care ne conduc este trăită de noi zi de zi. Orice ar face este scuzabil, pardonabil sau necondamnabil.

Pentru ei. Pentru noi, uneori chiar și visele trebuie să ne fie cenzurate, fără a mai vorbi de visuri. Consolarea ne vine din faptul că eroii, martirii, sfinții sau adevărații creștini nu au fost din eșalonul întâi. Niciodată nu vom auzi afirmații de genul: a e smerenia, sau știi tu cum e cu smerenia aceasta… Iar pentru a ne înălța și a intra în împărăția cerurilor e nevoie de smerenie, nu de politică…

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut