Atenție șoferi! Staționarea pe locurile destinate pentru parcările de reședință se sancționează!
În perioada 3 – 8 decembrie, dispeceratul Poliției Locale Baia Mare a preluat 131 de sesizări din partea cetățenilor care vor un oraș mai sigur și mai civilizat.
”Ce s-a sesizat cel mai mult?
– 88 sesizări privind circulația rutieră
– 48 dintre acestea vizând ocuparea locurilor destinate pentru parcările de reședință
Ce trebuie să știți
Staționarea pe locurile destinate pentru parcările de reședință între 16:30 – 08:00, precum și pe toată durata weekend-urilor și a sărbătorilor legale, se sancționează conform art. 34 din H.C.L. nr. 135/2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare, funcționare și atribuire a parcărilor de reședință amenajate sau care se pot amenaja în acest scop pe teritoriul municipiului Baia Mare.
În ultima lună au fost aplicate 199 de sancțiuni contravenționale. Amenda prevăzută: între 500 și 1.000 lei”, arată Poliția Locală Baia Mare.
Alte sesizări primite:
– 31 pentru ordinea publică
– 6 pentru poliția animalelor
– 2 pentru protecția mediului
– 1 pentru disciplina în construcții
– 4 redirecționate către alte servicii


