Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat că a luat act de hotărârea Tribunalului București privind deschiderea procedurii de faliment pentru Societatea Euroins Asigurare-Reasigurare SA.
Precizăm că decizia judecătorilor din data de 9 iunie 2023 nu este una definitivă.
„Deschiderea procedurii de faliment își produce efectele atat în cadrul procedurii de faliment a societății de asigurare cât și cu privire la desfășurarea activitătii Fondului de Garantare a Asiguraților.
Astfel, în termen de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, poliţele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Termenul de 90 de zile se împlinește la data de 8 septembrie 2023. Potrivit legii, Lichidatorul judiciar are posibilitatea de a denunța polițele înainte de împlinirea acestui termen.
De asemenea, de la data deschiderea procedurii falimentului, în cazul Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA., începe sa se calculeze termenul limită/maxim, de 90 de zile, pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de daună-anexa 7, prevedere menționată în Art 12 alin(1) din Legea 213/2015 actualizată.
În cazul contractelor de asigurari din clasa XV-Asigurări de garanții, termenul de încetare de drept a polițelor este de 150 de zile. Acest termen, în cazul Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA se împlinește la 7 noiembrie 2023.”, precizează FGA.
Potrivit comunicatului transmis de FGA, la 17 martie 2023, data ridicării licenței de funcționare a asigurătorului, la Societatea Euroins Asigurare-Reasigurare S.A erau valabile cca. 3,66 milioane Contracte de asigurări, dintre care aprox. 2,76 milioane contracte RCA.
În prezent, în data de 9 iunie 2023, mai sunt valabile cca.2,94 milioane Contracte de asigurări, dintre care, aprox 2 milioane polițe RCA, mai arată FGA.
Potrivit FGA, până la data de 8 iunie 2023 Fondul a primit 92.168 Cereri de plată din partea creditorilor de asigurari ai Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA.. Au fost înregistrare 53.976, din care 35.610 cereri plată daune-Anexa 10 și 18.366 Cereri de plată restituire primă-Anexa 9.
Este important de menționat că Hotărârea din data de 9 Iunie 2023 nu modifică activitatea de primire și procesare a Cererilor de plată.
„Recomandăm potențialilor creditori de asigurări ai Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA. să completeze online formularele dedicate cererilor de plată/deschidere dosare daună, pe site-ul FGA.
Creditorul de asigurări poate urma separat, pe lângă procedura administrativă necontencioasă prevazută de Legea nr. 213/2015 pentru încasarea despăgubirii de la FGA şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015.”, a mai transmis FGA.