La 20 de ani de la Unirea din 1918, Mircea Eliade scria în Vremea un articol intitulat Piloții orbi. La 35 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, textul este mai actual ca niciodată.
Eliade afirmă că imoralitatea clasei conducătoare românești, care deține puterea politică, de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Cel mai grav lucru este că actualii guvernanți (în vremea lui Eliade, dar și acum) sunt niște piloți orbi care conduc luntrea neamului nostru, fără ca ei să aibă nici direcție, nici sens. Faptul că pătura conducătoare nu mai știe și nu mai vede ce înseamnă un stat este evident din toate simptomele pe care le are, zi de zi, comunitatea. Pieirea satelor românești, la fel ca schimbarea feței orașelor sunt doar două dintre efectele acestei orbiri pe care o resimțim, din plin, noi toți.
Clasa noastră conducătoare, care a avut frâiele destinului romanesc de la întregire încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în fața contemporanilor și în fața istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de corupție, bacșisuri, demagogie și șantaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăși existența istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus și ne conduc nu mai văd.
Trădarea voită, asumarea cu zâmbetul pe buze a acestei stări de fapt, discursurile meschine pe care le țin în fața oamenilor cu ocazia diferitelor evenimente în care nici ei nu cred, ieșirea la rampă în cadrul competițiilor sportive, a mișcărilor culturale, a inaugurărilor de tot felul, de la drumuri la spitale, participarea la slujbe de marile sărbători – pentru a numi doar câteva din multele forme de manifestare a prezenței în viața noastră a celor care ne conduc – devin tot atâtea modalități de înșelare a comunității.
Mimarea faptului că le pasă este jucată cu talent actoricesc îndelung studiat. Timpul pierdut pentru ideile secundare curge, evident, în detrimentul nostru. Și al nației. Și al instinctului de supraviețuire, ca stat. Că piloții orbi s-au făcut sau nu unelte în mâna străinilor – puțin interesează deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul că nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a știut și nu știe ce înseamnă un stat. Și asta e destul ca să începi să plângi – e concluzia lui Eliade, pe care o trăim și acum, la aproape un secol de la cuvintele lui, din plin!
Mihai PĂTRAȘCU
