Pilonul II a făcut plăți de peste 2 miliarde de lei către beneficiari, dintre care aproape jumătate doar în 2023.
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat un număr de cca. 153.000 de plăti către beneficiari (participanți și moștenitori), sumele fiind în valoare totală de peste 2 miliarde de lei în perioada 2008-2023. Aproape jumătate din această sumă (46%, adică 932 mil. RON) a fost plătită doar în 2023, arată calculele APAPR.
Atât valoarea cât și numărul plăților au cunoscut o creștere accelerată în ultimii ani sub impactul creșterii numărului persoanelor care îndeplineau condițiile de retragere a banilor, inclusiv ca o consecință a modificărilor legislative legate de drepturile persoanelor cu pensie de invaliditate.
Potrivit legislației în vigoare, Pilonul II face plăți către beneficiari în trei situații:
- Când participantul obține decizia de pensionare pentru limită de vârstă din sistemul public;
- Când participantul obține decizia de pensionare pentru invaliditate din sistemul public (indiferent de gradul de invaliditate);
- În cazul nefericit al decesului participantului, situație în care activul acumulat de participant în contul personal din Pilonul II este plătit către moștenitorii săi legali sau testamentari.
De asemenea, legislația prevede două opțiuni, beneficiarii putând încasa banii din Pilonul II fie ca plată unică, fie ca plăți lunare egale, eșalonate pe durata a cel mult 5 ani (maxim 60 de plăți lunare egale).
Marea majoritate a celor care au beneficiat de plăți din Pilonul II a fost formată din cei pensionați pentru limită de vârstă, iar plata unică a fost modalitatea preferată de a primi banii.
Nu în ultimul rând, românii sunt din ce în ce mai mult conectați digital la contul lor personal de pensii private Pilon II. La finele anului 2023, circa 1.060.000 de participanți aveau cont online deschis pe portalul administratorului, pentru a-și putea verifica oricând valoarea acumulată, istoricul contribuțiilor și alte detalii de interes. Numărul acestora a crescut cu cca. 190.000 în cursul anului 2023, adică un plus de 21% față de 2022.
De asemenea, peste 870.000 de participanți la Pilonul II (cu 220.000 mai mulți decât în 2022, adică un plus de 34%) au solicitat administratorului să primească scrisoarea anuală de informare exclusiv în format electronic, pe e-mail, în locul scrisorii tipărite pe hârtie. Pentru mai multe informații despre apartenența la un fond de pensii, verificarea valorii contului personal sau despre scrisoarea anuală de informare, participanții la Pilonul II pot accesa www.proprietardepensie.ro .