În perioada Februarie – Aprilie 2023, Colonia Pictorilor reunește cinci expoziții personale ale artiștilor Valentin Itu, Ioan Angel Negrean, Dorel Petrehuș, Oana Pop Popan și Dorel Topan, artiști care creează actualmente în atelierele Centrului de Artă Contemporană Colonia Pictorilor, pavilionul Reti-Grunwald.
Maramuresonline.ro vă prezintă, pe parcursul câtorva materiale, pictura ce depășeste spațiul clasic al pânzei prin materiale neconvenționale, dar ne și sprijină să rămânem ancorați în lumea actuală a iluziilor, prin pictura clasică ilustrând teme contemporane în maniere ale prezentului estetic.
Ioan Angel NEGREAN (Anghel)
Pentru mine pictura este un mod de a mă raporta la natură, la societatea în care trăiesc şi implicit, o modalitate de a materializa reacţiile personale la multitudinea problematicilor sociale, politice şi existenţiale cu care mă confrunt.
Asumarea libertăţilor de abordare şi de exprimare plastică, precum şi starea trăirilor personale, generează spectrul elementelor plastice şi a modalităţilor prin care mă exprim şi care mă trimit cu uşurinţă de la un motiv la altul; de la reprezentarea motivului antropomorf la interpretarea elementelor de peisaj și natură statică, de la spaţiul natural la cel artificial şi de la material la spiritual.
Cred că totuşi, din punct de vedere stilistic, se poate vorbi de o anumită constantă ce se regăseşte în picturile mele şi anume folosirea unei chei interpretative ce aparţine unui soi de neoexpresionism, unde, capcanele aparenţă/esenţă, profan/sacral, fizic/metafizic, senzual/cerebral, fiziologic/spiritual sunt ingredientele preferate.
Dincolo de structura imagistică din creaţiile mele, important este ca ceea ce transmit prin limbajul culorilor, care îmbracă forme de o puternică forţă expresivă, să atragă iubitorii de artă prin voluptăţi cromatice, să „vrăjească” prin armonii măiestrite în straturi suprapuse discret, sau dimpotrivă, să „plesnească” ochiul privitorului prin strălucirea şi expresia contrastelor majore, extrapolate în expresivităţi pastuoase de structuri pigmentare, generate de inspirate improvizări gestualiste, riguros orchestrate.
Cu siguranţă, nu pot şi nu doresc să ocolesc o altă caracteristică a lucrărilor mele şi anume efectul dat de tehnica picturii în cuţit de paletă, care duce masa pastei cromatice într-o „aventură” ce generează privitorului tentaţia participării tactile prin atingerea epidermală a stratului pictural într-un „3D real” şi care prin aceasta, aduce pictura până la starea de rugozitate exacerbată ce se apropie mult de relieful sculptural, fiindcă cere privitorului să se cufunde, să imerseze într-un teritoriu perpendicular, după ce a „scanat” imaginea pe bidimensionalitatea picturii.
Data şi locul naşterii: 15 octombrie 1954, Cluj-Napoca
- artist plastic-pictor, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1990.
- lector universitar la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, Direcţia de studiu: Pictură, (2007-2020).
- doctor în Arte Vizuale din 2008.
Expoziţii personale în România (selecție)
- 2015, «ART SAFARI», București, 13 – 17 mai 2015, European Art Gallery.
- 2014, «ART SAFARI», București, 22 – 25 mai 2014, European Art Gallery.
- 2014, verde şi verde negrean, 23.10. – 06.11.2014, Galeria de Artă a U.A.P. Baia Mare.
- 2013, Profan, Product: Pro domo, ian.- febr. 2013, Galeria de Artă Alchemia, Bucureşti.
- 2012, Anotimpurile, dec.2012 – febr.2013, Muz. Jud. de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».
- 2012, Dialoguri în inocenţă, mai – iulie 2012, European Art Gallery, Bucureşti.
- 2005, Negrean ‘50, Baia Mare, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».
Expoziţii personale în străinătate (selecție)
- 2021, Expoziția «Ioan Angel Negrean» în cadrul proiectului expozițional «4 A», Galerii Sztuki Współczesnej BWA SOKÓŁ, (Polonia), 8 octombrie – 21 noiembrie 2021.
- 1996, Budapesta, (Ungaria), Centrul Cultural al României, Răstigniri la marginea drumului.
- 1992, Nyíregyháza (Ungaria), Institutul Pedagogic «Bessenyei Győrgy», Delirium Vivens.
Expoziţii naționale (selecție)
- 2018, «Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC) Centenar 2018, Galeria Căminul Artei, Bucureşti.
- 2012, «Artistul şi puterea – ipostaze ale picturii în anii 1950-1990», Biblioteca Naţională a României – Bucureşti.
- 2006, «Salonul Naţional de Artă», Palatul Parlamentului, Galeria „Constantin Brâncuşi”, Bucureşti.
- 2001, «Salonul Naţional de Artă», Pavilionul Romexpo, Bucureşti.
Expoziţii internaționale (selecție)
- 2019, Expoziţia «MŰVÉSZET ÚJ UTAKON», 11 martie – 1 aprilie, Hírös Agόra Kulturális Központ, Kecskemét (Ungaria).
- 2013, «Mostra Natalizia 2013», Chie Art Gallery, Milano (Italia), 3-21 decembrie 2013.
- 2013, «Expo Bologna 2013 – Seconda Edizione» – Galleria Wikiarte, Bologna, (Italia).
Distincţii şi premii (selecție)
2004, Bucureşti, Preşedenţia României – Palatul Cotroceni, Medalia Meritul cultural cl. I – cat. C – Arte Plastice, conferită de Preşedintele României.