Către,
Arhiepiscopia Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Alba Iulia și Făgăraș,
– Preafericitului Arhiepiscop Major, Lucian Mureșan
Consiliile parohiale reunite, din Parohia Greco-Catolică Sighet 4 – Șugău și Parohia Greco-Catolică Vadu Izei, prin prim-curator Vasile Moldovan și prim-curator Mihai Arba.
După ce ne-am consultat cu credincioșii din cele două parohii, am convenit în deplină libertate și cunoștință de cauză formularea prezentului memoriu.
– Preafericite Arhiepiscop Major –
Cu reverență și adâncă mâhnire ne îndreptăm gândurile către Preafericirea Voastră, păstrând în sufletele noastre credința nestăvilită în dragostea părintească și înțelepciunea Preafericirii Voastre.
Așadar, în aceste momente de tensiune pentru parohiile noastre, gândurile noastre zboară spre Blaj, totodată mulțumind lui Dumnezeu că există Blaj.
Azi, 27.08 2024, se împlinesc 9 (nouă) zile (din cele 60 decretate!) de suspendare a părintelui Marius Vișovan, preot paroh în Parohia Greco-Catolică Sighet 4 – Șugău, Maramureș și administrator parohial al Parohiei Greco-Catolice Vadu Izei, Maramureș
Prin Decretul emis de către Preasfințitul Episcop Vasile Bizău, Episcop al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco -Catolică, Maramureș, s-a dispus suspendarea părintelui Marius Vișovan pentru o perioadă de 60 de zile!
Preafericite Arhiepiscop Major, textul decretului la care facem referire, pe lângă faptul că încalcă flagrant dreptul la apărare al părintelui Marius Vișovan, fiind lipsit de temeinicie întrucât nu expune prin argumentare logico-juridică aspecte care să releveze corelația fără echivoc dintre presupusele fapte/abateri disciplinare și normele canonice încălcate, a generat neîncredere și tulburare generalizată, sentimente care nicidecum NU înlesnesc și nu intensifică progresul organic și unitatea Bisericii Noastre.
Pe fondul celor arătate mai sus, ne exprimăm îngrijorarea și venim cu umilință și deplină nădejde strigând precum Petru: Preafericite, scăpați-ne! Nu lăsați să se întâmple așa ceva în sânul Bisericii noastre și așa fragilizată de smintelile contemporaneității!
Preafericite Arhiepiscop Major, vă rugăm fierbinte să identificați metodele potrivite care să conducă la anularea Decretului emis la data de 13.08.2024, de către Preasfințitul Episcop Vasile Bizău, și să-l repuneți DE ÎNDATĂ în drepturile legale pe părintele Marius Vișovan, pe care l-ați hirotonit ca preot în anul 1994, la Șugău – Sighetu Marmației!
Cu speranța că strigătul nostru va găsi ecou în sufletul Preafericirii Voastre, vă transmitem gândurile noastre sincere, de pace, sănătate, înțelepciune, izvorâte din dragostea comună întru Isus Cristos!
Vă rugăm ca prezentul memoriu să-l interpretați în termenii unei petiții, în sensul Ordonanței de Guvern nr. 27/2002, iar în ceea ce privește răspunsul dumneavoastră, vă rugăm să-l tratați potrivit normelor juridice cuprinse în actul normativ invocat mai sus.
De asemenea, vă rugăm să-i atribuiți număr de înregistrare și să ni-l comunicați pe această adresă de email!
Cu umilință și nădejde,
Consiliile parohiale reunite!
Prim-curator – Șugău
Vasile MOLDOVAN
Prim-curator – Vadu Izei
Mihai ARBA