În perioada 7-8 noiembrie, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Facultatea de Litere din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare și Biblioteca Județeană Petreu Dulfu din Baia Mare a organizat Sesiunea anuală de comunicări științifice ”Valorile satului românesc – trecut, prezent și viitor”.
”La acest deosebit eveniment din sfera activității muzeale ne-au fost alături oaspeți din întreaga țară, iubitori ai culturii tradiționale românești. Peste 50 de specialiști de la instituții de profil din țară, muzee, universități, asociații, institute de cercetare, reprezentanți ai Ministerului Culturii și ai Academiei Române, profesori, cercetători, studenți și masteranzi au prezentat lucrări prin care au evidențiat importanța patrimoniului cultural material și imaterial.
Desfășurată pe trei paneluri: Etnografie, Valorificarea patrimoniului cultural/Conservarea și restaurarea bunurilor muzeale, Management și dezvoltare culturală/educație muzeală, în deschidere, la conferința au luat cuvântul: prof. Monica Mare, manager al Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, acad. Marius Porumb, Directorul Institutului de Arheologie și Istoria Artei, Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, pr. Virgil Jicareanu, consilier eparhial din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Satmărului, dr. Aura Pintea, Directorul Direcției Județene de Cultură Maramureș, conf.univ.dr. Anamaria Fălăuș Decanul Facultății de Litere Baia Mare și dr. Teodor Ardelean, Directorul Bibliotecii Județene ,,Petre Dulfu” din Baia Mare.
Evenimentul a continuat cu o prezentare de carte: Pamfil Bilțiu, Maria Bilțiu – O istorie a obiceiurilor tradiționale și a teatrului popular din Județul Maramureș în imagini, Aurel Medve, Monica Mare și Dan Borbei – Năpradea, între Someș și Gura Cerului, dar și a Anuarului Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și a catalogului Obiecte cu poveste.
În data de 8 noiembrie, oaspeții noștri au luat parte la 𝐖𝐨𝐫𝐤𝐬𝐡𝐨𝐩-𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐫𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐦𝐨𝐬̦𝐭𝐞𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐞 – 𝐢𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐢̂𝐧 𝐓̦𝐚𝐫𝐚 𝐋𝐚̆𝐩𝐮𝐬̦𝐮𝐥𝐮𝐢, în cadrul căruia au vizitat casa meșterului olar Vasile Chira din Cărbunari, Mănăstirea Rohiița, Mănăstirea Rohia, Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Rogoz, aflată în patrimoniul UNESCO , dar și Casa Muzeu din Rogoz.
Reverența noastră se îndreaptă spre toți cei care au fost prezenți în cadrul acestui eveniment remarcabil al instituției noastre, spre colegii și specialiștii muzeelor din țară, dar și spre reprezentanții instituțiilor de profil, precum Ministerul Culturii și Academia Română care susțin valorile culturale românești. De asemenea, mulțumim Bibliotecii Județene Petre Dulfu din Baia Mare pentru găzduirea acestui eveniment, Facultății de Litere Baia Mare, domeniul studii culturale, dar și Consiliului Județean Maramureș pentru sprijinirea activităților culturale și dorința de a dezvolta sectorul muzeal prin atingerea tendințelor actuale, moderne și de maxim impact”, precizează Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.