Pe podiumul național la Judo: Jandarmii maramureșeni continuă tradiția rezultatelor excepționale

2 minute de citit
- Publicitate -

Așa cum ne-au obișnuit, jandarmii maramureșeni se numără printre cei mai buni sportivi din țară la Judo. Tradiția nu putea fi întreruptă nici anul acesta când plt. Pop Deniș și plt. Grigoriciuc Mirel au obținut locuri fruntașe la Campionatul Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne care a avut loc în perioada 5-8 martie 2024 la Călimănești, în județul Vâlcea.

”Dintre cei 100 de participanți, colegii noștri au obținut locul al II-lea (Denis), respectiv locul al III-lea (Mirel), la proba individuală, la categoria lor de vârstă și greutate și 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑎𝑙 𝐼𝐼-𝑙𝑒𝑎 la proba pe echipe. Denis practică Judo de 20 de ani și are un palmares impresionant de cupe, medalii și diplome- peste 100 din fiecare. Participă anual la concursuri și competiții naționale sau internaționale de unde nu se întoarce niciodată fără premii.

Pentru că iubește atât de mult acest sport, în urmă cu aproape șase ani a hotărât să transmită ceea ce știe și celor tineri și de atunci și-a asumat și rolul de antrenor. Pregătește copii și tineri din toate grupele de vârstă, insuflandu-le acestora disciplina sportivă, dar și apetitul pentru competiție și pentru dorința de a câștiga.

Mirel practică Judo de peste 17 ani. În tot acest timp, antrenamentul și munca s-au materializat în obținerea de premii si medalii la mai toate competițiile naționale și internaționale la care a participat. În paralel, Mirel pregătește copii și tineri pentru competițiile de Judo din țară sau din străinătate, unde aceștia obțin rezultate bune și foarte bune la fiecare participare”, informează Jandarmeria Maramureș.

- Publicitate -
TAGGED: ,
Share this Article
Sari la conținut