În România, conform unui studiu realizat de Ministerul Educației și Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară, 71% dintre elevi spun că au fost agresați în timp ce se aflau la școală sau în apropierea acesteia.
Șapte din zece elevi au fost agresați la școală, cel mai frecvent în clasă, de colegi, iar 15% spun că profesorii „nu fac nimic”, nu intervin sunt, conform edupedu.ro, principalele concluzii ale studiului „Siguranța în Școală” al Ministerului Educației.
În iunie 2020, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi specialiştii cooptaţi în grupul de lucru de profil au elaborat normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 221/2019 prin care este prevenit şi combătut bullying-ul în spaţiile destinate învăţământului, conform https://www.edu.ro/.
Astfel, pentru prevenirea violenţei psihologice-bullying, normele de aplicare a Legii bullying-ului spun că, în fiecare unitate de învăţământ va fi înfiinţat un grup de acţiune anti-bullying din care vor face parte maximum 10 membri. Între aceştia se vor regăsi directorul unităţii de învăţământ, profesorul consilier şcolar, trei cadre didactice formate în problematica violenţei, inclusiv a violenţei psihologice-bullying, doi sau mai mulţi reprezentanţi ai elevilor, un reprezentant al părinţilor, reprezentanţi ai autorităţii locale. Rolul acestui grup este prevenirea, identificarea şi soluţionarea faptelor de bullying comise între elevi, prin acţiuni fizice, verbale, relaţionale sau cibernetice.