Pe 1 iunie, sute de copii din Cantus Mundi cântă la Aeroportul Internațional Maramureș

2 minute de citit
- Publicitate -

Pe 1 și 2 iunie, peste 2.500 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi vor susține recitaluri și concerte în 20 de județe și București.

Copiii din Cantus Mundi vor cânta în cele două zile în spații publice, pe scene, în parcuri, piețe sau școli din diferite orașe, comune și sate, în cadrul mai multor evenimente prin care sărbătoresc Ziua Internațională a Copilului.

 Organizată sub deviza „Schimbăm România prin muzică!”, ediția a treia a evenimentului național Ora Copiilor by Cantus Mundi se va desfășura în București și în județele: Alba, Arad, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Prahova, Suceava, Timișoara, Tulcea, Vâlcea.

Repertoriul tuturor recitalurilor face parte din Broșura Ora Copiilor by Cantus Mundi, editată special în fiecare an de profesioniștii Corului Madrigal și ai Programului Național Cantus Mundi.

La București, sâmbătă, de la ora 14:00 și duminică, de la ora 15:30, 400 de copii din 12 coruri Cantus Mundi vor cânta la Ora Copiilor organizată în cadrul Festivalului Opera Copiilor, pe Calea Giulești nr. 16, la Opera Comică pentru Copii.

Sâmbătă, pe 1 Iunie, la Baia Mare, peste 300 de copii din șapte coruri Cantus Mundi, din județul Maramureș și din țară vor cânta alături de Ducu Bertzi & friends, VUNK și The Motans, în Spectacolul Cantus Mundi Fest Maramureș, în cadrul evenimentelor organizate de „Ziua Copilului în Maramureș – Cu drag pentru coconi!”. Seria de concerte derulată de Programul Național Cantus Mundi la Baia Mare se va desfășura începând cu ora 18:00, în spațiul amenajat în cadrul Aeroportului Internațional Maramureș și este organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș.

 Accesul publicului la toate evenimentele corurilor de copii Cantus Mundi desfășurate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului este liber.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut